Comunicat de presa - Participarea ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO cu omologii lor din cele patru state aspirante - 5 septembrie 2014

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat joi, 4 septembrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO cu omologii lor din cele patru state aspirante (Bosnia-Herţegovina, Georgia, Macedonia şi Muntenegru), organizată în cadrul Summit-ului NATO din Marea Britanie.

Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a subliniat că procesul de extindere a Alianţei Nord-Atlantice a reprezentat şi continuă să reprezinte una dintre cele mai de succes politici Aliate, dar şi cea mai bună modalitate de promovare a securităţii şi stabilităţii în spaţiul euro-atlantic şi dincolo de graniţele NATO. Reiterând sprijinul constant şi ferm al României pentru politica Aliată a uşilor deschise, ministrul Titus Corlăţean a arătat că NATO trebuie să ofere sprijin celor patru state aspirante pentru finalizarea reformelor necesare în vederea îndeplinirii obiectivului acestora de aderare la Alianţă.
Apreciind contribuţia celor patru state la atingerea obiectivelor strategice ale NATO, în special în ceea ce priveşte participarea la operaţiile Aliate, precum şi la consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale, mai ales în contextul crizei din Ucraina, demnitarul român a subliniat că împărtăşirea aceloraşi valori şi principii reprezintă cheia unui viitor comun.

În continuare, ministrul român al afacerilor externe şi-a exprimat speranţa într-un proces electoral democratic în Bosnia-Herţegovina în această toamnă, în formarea rapidă a unui guvern care să fie capabil să implementeze reformele necesare pentru deblocarea procesului de accesare a MAP (Membership Action Plan).
A încurajat Republica Macedonia (FYROM) să-şi menţină nivelul de cooperare cu NATO, să continue procesul intern de reformă, subliniind că singurul obstacol în calea integrării euro-atlantice rămâne soluţionarea chestiunii numelui.

Ministrul român al afacerilor externe a apreciat eforturile depuse de Georgia şi progresele semnificative realizate până în prezent în îndeplinirea criteriilor de aderare şi a adresat încurajări pentru continuarea şi consolidarea procesului de integrare euro-atlantică. În context, a reiterat poziţia României de susţinere fermă pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei.
A accentuat, totodată, eforturile şi progresele consistente ale Muntenegrului de a avansa în procesul de integrare euro-atlantică, precum şi rezultatele obţinute până în prezent, apreciind angajamentul solid şi constant al autorităţilor de la Podgorica în această direcţie. Şi-a exprimat speranţa că aceste eforturi vor continua, astfel încât evaluările Aliate din 2015 să genereze argumente favorabile pentru o decizie finală de invitare în NATO.
Ministrul roman al afacerilor externe a îndemnat cele patru state aspirante să continue implementarea reformelor necesare în plan intern, pentru ca politica de extindere să ofere rezultate concrete în viitorul apropiat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1218

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1583

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1449

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3793

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3129

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199