Comunicat de presă Vizita ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, în Republica Islamică Iran

Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu va efectua, în perioada 29 februarie –2 martie 2016, o vizită în Republica Islamică Iran. Șeful diplomaţiei române va fi primit de preşedintele Hassan Rouhani, de preşedintele Parlamentului iranian (Majlis), Ali Larijani și va avea consultări extinse cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif. În programul vizitei sunt incluse, de asemenea, întrevederi cu miniştrii economiei şi finanţelor; petrolului.

Demnitarul român va fi  însoţit de o importantă delegaţie economică, formată din înalţi oficiali din ministerele cu competențe economice - Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri -, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, precum şi reprezentanți ai mediului de afaceri din România. Şeful diplomației române va participa la deschiderea unui Forum economic româno-iranian la Camera de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Republicii Islamice Iran. Agenda discuţiilor bilaterale va include teme legate de relansarea relațiilor politico-diplomatice, cooperarea economică şi sectorială în domeniile de interes comun. Vor fi abordate şi evoluţiile actuale în plan regional şi internaţional, cu accent pe situaţiile de criză din Orientul Mijlociu.

Vizita ministrului de externe român survine în contextul favorabil deschiderii cooperării politice și economice a comunității internaționale față de Teheran, după intrarea în vigoare a Acordului  asupra dosarului nuclear cu Iranul și ridicarea unei părţi a sancţiunilor. Este prima vizită a unui demnitar european după desfășurarea alegerilor parlamentare din Iran din 26 februarie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 317

MAE lansează campania „Born in NATO” la Colegiul Național „Sfântul Sava“ din București

28 Mar 2024 382

MAEDin Agenda de lucru a MAE 28 martie 2024, vă semnalăm

28 Mar 2024 282

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea oficială a Misiunii economice și comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est

27 Mar 2024 384

MAEInaugurarea celei mai mari retrospective „Brâncuși“ la Centrul Pompidou din Paris

27 Mar 2024 273

MAEMinisterul Afacerilor Externe răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024

27 Mar 2024 284

Atenționare de călătorie pentru Belgia! Ce trebuie să știe românii care merg aici

25 Mar 2024 575

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Franța Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 430

MAERepublica Franceză – Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 294

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 554

Secțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată pe pagina de internet a MAE

22 Mar 2024 388

MAESecțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată

22 Mar 2024 361

MAEConsultările secretarului de stat Ana Tinca cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Thomas Bagger

22 Mar 2024 276

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu delegația AmCham România

22 Mar 2024 314

MAEDin Agenda de lucru a MAE 22 martie 2024, vă semnalăm

22 Mar 2024 298