Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la inaugurarea primului cimitir militar românesc din Federaţia Rusă

Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă la ceremonia oficială de inaugurare a primului cimitir militar românesc din Federaţia Rusă

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a participat, alături de alţi oficiali români, astăzi, 25 octombrie 2015, în localitatea Rossoşka din regiunea Volgograd, Federaţia Rusă, la ceremonia oficială de inaugurare a cimitirului militarilor români căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Manifestarea a fost organizată de Ambasada României la Moscova şi a fost consacrată memoriei militarilor români care şi-au dat viaţa în timpul celui de-al doilea război mondial la Stalingrad.

Ceremonia oficială a inclus dezvelirea plăcii comemorative centrale de către reprezentanţii delegaţiei române şi autorităţilor locale ruse, un serviciu religios oficiat de către un sobor de preoţi condus de Înalt Prea Sfinţia Sa Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, depunerea în locul de veci a sicrielor eroilor români şi acoperirea lor simbolică cu pământ adus din locurile istorice reprezentative ale României, precum şi depunerea unor coroane de flori din partea delegaţiilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale şi a reprezentanţilor altor structuri guvernamentale şi neguvernamentale din România şi Federaţia Rusă.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a reliefat, în alocuţiunea susţinută cu această ocazie, semnificaţia realizării primului cimitir militar românesc în Federaţia Rusă şi a evocat sacrificiul militarilor români în cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Totodată, secretarul de stat a evidenţiat buna colaborare româno-rusă în aplicarea Acordului interguvernamental privind protejarea reciprocă a mormintelor de război şi a reiterat disponibilitatea autorităţilor române de a continua această colaborare pentru cinstirea memoriei militarilor căzuţi pe teritoriile celor două ţări.

Elemente suplimentare:
În urma vizitei ministrului român al afacerilor externe la Moscova, la 9 iulie 2013, autorităţile Federaţiei Ruse au exprimat deschidere pentru realizarea primului cimitir centralizator românesc situat în Complexul Comemorativ Rossoşka, aflat la cca. 35 km de Volgograd. Finanţarea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului militarilor români de la Rossoşka s-a realizat de către Guvernul României şi reprezintă un act reparator faţă de memoria militarilor români căzuţi la Stalingrad în timpul celui de-al doilea război mondial şi oferă României posibilitatea de a se alătura grupului unor state precum Germania, Ungaria, Italia, Finlanda şi Japonia, care au amenajat/reconstruit în Federaţia Rusă cimitire de război.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.