Informare de presăreferitor la incidentul aviatic Air Algerie - 25.07.2014

În continuarea informărilor pe tema incidentului aviatic a unei aeronave Air Algerie, care a avut loc ieri, 24 iulie 2014, vă transmitem următoarele elemente de noutate:

În cursul zilei de 25 iulie, Ambasada României în Algeria a informat Centrala MAE că un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe din Algeria a revenit asupra informaţiei comunicată oficial anterior cu privire la existenţa unui cetăţean român la bordul avionului aparţinând companiei algeriene menţionate.

A precizat că această informaţie nu a putut fi confirmată până în prezent şi că există informaţii contradictorii cu privire la numărul pasagerilor şi la cetăţenia acestora. De asemenea, surse oficiale din Burkina Faso au confirmat Ambasadei României în Algeria existenţa unor date contradictorii cu privire la cetăţenia şi numărul pasagerilor. În aceste condiţii, Centrala MAE a transmis instrucţiuni ferme ambasadelor României în Algeria, Senegal (ambasada care gestionează şi relaţia cu Burkina Faso), Franţa şi Spania să continue demersurile pentru obţinerea clarificărilor care se impun, inclusiv din perspectiva aspectelor ce ţin de dubla cetăţenie.

În cursul zilei de astăzi, autorităţile române au intrat, din mai multe surse externe, în posesia unor liste de pasageri ai zborului respectiv, care conţin neconcordanţe în ceea ce privește numărul de pasageri. În acest context, s-a demarat o procedură complexă de verificare a tuturor persoanelor aflate pe liste, folosindu-se evidenţele informatizate aflate la dispoziţia MAE şi MAI. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1256

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1225

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1535

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220