Intrevedere Teodor Baconschi - ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Baconschi, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Vygaudas Ušackas

Ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Vygaudas Ušackas, în marja reuniunii “Snow Meeting”, organizate de şeful diplomaţiei lituaniene, la Trakai.

Au fost abordate  teme de interes comun ale relaţiei bilaterale, precum şi preşedinţia Lituaniei la Comunitatea Democraţiilor, Tratatul de la Lisabona, extinderea UE, Politica Europeană de Vecinătate, securitatea energetică a UE şi extinderea NATO.

Cei doi miniştri au decis aprofundarea dialogului şi cooperarea în sprijinul reformelor şi aspiraţiilor euro-atlantice ale statelor din regiunea Mării Negre. Ei au convenit asupra faptului că realizarea la frontiera estică a unui spaţiu de stabilitate şi securitate este un interes strategic fundamental atât al celor două ţări, cât şi al UE şi al NATO.

În ceea ce priveşte temele de actualitate ale agendei regionale şi internaţionale, cei doi miniştri au dezbătut modalităţile prin care România şi Lituania pot da substanţă contribuţiilor lor, pe fondul convergenţei de vederi şi de abordare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1358

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1480

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1444

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1838

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2164

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu Kolinda Grabar-Kitarović, asistent al secretatului general NATO pentru diplomaţie publică

15 Apr 2014 1565

Întrevederi ale secretarului de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu cu oficiali ai Administraţiei şi Congresului SUA la Washington

08 Apr 2014 1701

Mesajul ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, cu ocazia aniversării a 10 de ani de la aderarea României la NATO

30 Mar 2014 1599

Mesajul Prim-ministrului Victor Ponta cu ocazia aniversării a 10 de ani la aderarea României la NATO

30 Mar 2014 1599