Întrevederea Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție și Tribunalul UE cu Secretarul General adjunct al Comisiei Europene

Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Răzvan-Horaţiu Radu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut la data de 22 ianuarie 2016, la Bruxelles, o întrevedere cu Secretarul General adjunct al Comisiei Europene, Jean-Eric Paquet.

Agentul Guvernamental a subliniat importanța pe care România o acordă aducerii la îndeplinire a obligațiilor ce îi revin în calitate de stat membru UE. Asigurarea aplicării corecte și a transpunerii la termen a legislației UE constituie o preocupare constantă a autorităților române, fapt care se reflectă și în rezultatele înregistrate în ultima perioadă în ceea ce privește reducerea numărului de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor privind necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a directivelor (proceduri de infringement). Secretarul General adjunct al Comisiei Europene a confirmat progresele notabile înregistrate de România în ultimul an privind respectarea termenelor de transpunere, subliniind, în acelaşi timp, importanța respectării principiilor prevăzute de Strategia privind mai buna reglementare 2014-2020 (Better Regulation) în procesul de transpunere a directivelor.

Ambele părți au apreciat utilitatea sistemului EU Pilot, ca mecanism de prevenție care, prin cooperarea între statul membru și Comisie, permite clarificarea aspectelor legate de aplicarea legislației UE și, pe cale de consecinţă, evitarea declanșării acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (proceduri de infringement). Astfel, Jean-Eric Paquet şi-a exprimat susţinerea cu privire la conduita autorităţilor române în ceea ce priveşte transpunerea şi aplicarea dreptului UE. Soluţionarea unui număr ridicat de reclamații privind respectarea dreptului UE gestionate de autorităţile române în sistemul EU Pilot (79% în cursul anului 2015) este considerată de Comisie drept un veritabil reper în materie. Totodată, oficialul UE a invocat şi scăderea numărului procedurilor de infringement în curs. În acest context, acesta a salutat buna colaborare între Comisie şi autorităţile române, atât în cadrul sistemului EU Pilot (pre-infringement), cât şi în ceea ce priveşte gestionarea acţiunilor declanşate împotriva României (proceduri de infringement).
 
În perioada 21-22 ianuarie 2016, Agentul Guvernamental a avut reuniuni și cu reprezentanți ai diferitelor Direcții Generale din cadrul Comisiei Europene – Direcția Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital, Direcția Comerț, Direcția Concurență și Direcția Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune –context în care au fost discutate aspecte legate de gestionarea acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor declanşate împotriva României.
 
 
Informaţii de background: 
 
De la data aderării României la UE, au fost declanşate 515 proceduri de infringement împotriva României. Dintre acestea, 460 au fost clasate de Comisia Europeană în fază precontencioasă.
La data de 31 decembrie 2014, se aflau în derulare 66 de proceduri de infringement în faza precontencioasă. În anul 2015, la aceeaşi dată, erau în derulare 49 de astfel de proceduri, înregistrându-se o vizibilă scădere a acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor privind necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a directivelor (de la 32 la 24).
Până în prezent, nu a fost pronunţată nicio hotărâre de condamnare a statului român pentru încălcarea obligaţiilor care îi revin potrivit tratatelor UE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 265

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 165

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 218

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 502

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 243

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 255

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 243

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 207

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea

17 Apr 2024 229

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 476

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 263

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea Summit-ului Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor

15 Apr 2024 271

MAEComunicat de presă Participarea secretarului de stat Traian Hristea la aniversarea a 10 ani a Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice

15 Apr 2024 247

MAEDin Agenda de lucru a MAE 15 aprilie 2024, vă semnalăm

15 Apr 2024 225

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 537