Lansarea volumului „România la sfârşitul Războiului Rece", în cadrul programului „Cartea lunii la MAE"

În cadrul programului „Cartea lunii la MAE", a fost lansat marţi, 20 noiembrie 2012, volumul diplomatului de carieră Mihail Dobre, "România la sfârşitul Războiului Rece. Statut geopolitic şi opţiuni de securitate" (Editura Enciclopedică).

La eveniment au participat secretarul de stat Dan Petre, prof. univ. Constantin Buşe. prof. univ. George Potra, prof. univ. Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, prof. univ. Constantin Hlihor, prof. univ. Adrian Pop şi prof. univ. Valentin Stan. Au fost de faţă demnitari, membri ai corpului diplomatic, personalităţi ale comunităţii academice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Secretarul de stat Dan Petre a arătat că demersul autorului este foarte important, întrucât se întoarce la „focul viu al istoriei", prin demersuri de analiză, sinteză şi perspectivă. „Autorul reuşeşte o analiză critică şi foarte documentată a momentului luptei României de a-şi defini locul şi rolul într-o nouă realitate geopolitică: gestiunea ieşirii din bipolarism, destrămarea Pactului de la Varşovia şi eforturile României de a ieşi din zona gri şi care au culminat, din punct de vedere politico-strategic, cu momentul aderării la NATO şi intrarea în UE. Este un volum interesant pentru tânăra generaţie (...), reprezintă un important efort de sinteză, care a rezultat într-o lucrare densă şi exhaustivă, o excelentă carte de autor istoric", a declarat secretarul de stat.

Apreciată de invitaţi drept „manual de diplomaţie" sau „hartă a devenirii României după 1990", lucrarea îşi propune să abordeze locul şi rolul României în sfera relaţiilor internaţionale, în timpul şi la sfârşitul Războiului Rece. Îmbinând analiza istorică cu studiile de securitate, lucrarea realizează o fină analiză a elementelor specifice ce defineaustatutul geopolitic al României la sfârşitul bipolarismului, după cum şi a schimbărilor produse de noua configuraţie internaţională post-1989. Un loc semnificativ în structura lucrării îl ocupă analiza eforturilor politico-diplomatice ale României post-comuniste de reconfigurare a rolului statului român în noul context geopolitic, iar în acest sens sunt reconstituite opţiunile strategice realizate şi paşii întreprinşi de autorităţile de la Bucureşti până la asumarea deplină şi fermă, în 1993, a obiectivului de aderare la structurile instituţionale ale Europei occidentale ca formă de satisfacere a intereselor de securitate ale României.

Lucrarea "România la sfârşitul Războiului Rece. Statut geopolitic şi opţiuni de securitate" se întemeiază pe materiale inedite şi fonduri documentare edite, provenind din arhive române şi străine, pe documente oficiale cu caracter naţional sau internaţional şi pe o literatură de specialitate substanţială şi adusă la zi în ceea ce priveşte cercetarea problematicii în speţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1255

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1459

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1630

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3814

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220