MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 aprilie 2024
 
Comunicat de presă
Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea
 
Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a avut joi, 24 aprilie 2024, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Coreea.
Cei doi demnitari au salutat dinamica excelentă înregistrată în ultimii doi ani de dialogul politic bilateral, la nivel de președinte, prim-ministru și ministerial, precum și în plan economic și cultural. 
Miniștrii de externe român și sud-coreean au evidențiat importanța pe care vizita oficială a Președintelui României în Republica Coreea o are pentru consolidarea și diversificarea Parteneriatului Strategic bilateral stabilit în 2008. De asemenea, cei doi înalți oficiali au discutat modalitățile concrete de avansare a cooperării bilaterale în arii strategice, conform deciziilor luate de Președintele României și cel al Republicii Coreea, în cadrul convorbirilor la nivel înalt din 23 aprilie 2024. 
Cei doi miniștri au abordat principalele teme de pe agendele globală și regională, cu accent pe războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia, evoluțiile din Peninsula Coreeană și respectiv cele din Orientul Mijlociu. Ministrul român al afacerilor externe a reiterat importanța stringentă a sprijinirii Ucrainei și a Republicii Moldova, în contextul războiului de agresiune condus de Federația Rusă în Ucraina, prezentând contribuția României la acest efort. 
Discuția celor doi miniștri a evidențiat un grad ridicat de convergență al evaluărilor asupra temelor de actualitate, ambii demnitari reliefând conexiunile dintre situațiile de securitate din cele două regiuni și evidențiind necesitatea unei cooperări sporite în contextul geostrategic actual, în vederea protejării stabilității și prosperității acestora.
Cei doi demnitari au abordat aspectele legate de intensificarea coordonării dintre cele două țări privind temele de interes comun de pe agenda multilaterală și cooperarea referitoare la candidaturile celor două state în forurile internaționale.
A fost convenită, totodată, menținerea ritmului dialogului politic bilateral, inclusiv prin schimburi de vizite la nivelul miniștrilor afacerilor externe și consultări pe linie MAE privind teme de interes comun. 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.