MAEVizita șefilor misiunilor diplomatice acreditate în România în județele Timiș și Sibiu

24 mai 2023
Comunicat de presă
Vizita șefilor misiunilor diplomatice acreditate în România în județele Timiș și Sibiu
 
Ministerul Afacerilor Externe a organizat, în perioada 21 – 23 mai 2023, o vizită de informare și documentare în județele Timiș și Sibiu pentru șefii misiunilor diplomatice acreditate la București. Vizita face parte din programul anual de diplomație publică al Ministerului Afacerilor Externe, având drept scop stimularea dialogului direct dintre reprezentanții misiunilor diplomatice din România și autoritățile locale și mediul de afaceri, precum și promovarea istoriei, patrimoniului cultural și potențialului turistic ale României.
Vizita, organizată cu sprijinul autorităților locale din județele Timiș și Sibiu, la care au participat și reprezentanți ai mediului cultural, de afaceri și ai producătorilor locali, a pus în evidență potențialul turistic, cultural și economic al celor două regiuni, alături de posibilitățile de consolidare a cooperărilor la nivel bilateral. De asemenea, acțiunea a mai avut drept scop promovarea orașelor Timișoara și Sibiu, desemnate drept capitale Europene ale Culturii în anul 2023 și, respectiv, în 2007.
Programul vizitei în județul Timiș a cuprins întâlnirea dintre șefii misiunilor diplomatice cu ÎPS Ioan Sălăjan, Mitropolitul Banatului, la Catedrala Metropolitană Ortodoxă, vizitarea Bienalei de artă contemporană Art Encounters: My Rhyno is not a Myth, a expozițiilor Adrian Ghenie – Corpul imposibil și după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după, precum și întâlnirea cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județ.
Programul a inclus vizitarea Domeniului Regal Săvârșin, întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și ai mediului de afaceri din județul Sibiu, precum și vizitarea Muzeului Național Brukenthal și a Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.