MINISTRUL RADU STROE ȘI SECRETARUL DE STAT CĂTĂLIN CHIPER SE DEPLASEAZĂ AZI ÎN GALAȚI

Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, se va deplasa astăzi în Galați împreună cu secretarul de stat Cătălin Chiper, coordonator al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
 
Ministrul Radu Stroe se va interesa de situația cetățenilor din zonele afectate, precum și de stadiul activității de distribuire a ajutoarelor către populație.
 
Ministrul afacerilor interne va inspecta și starea angajaților MAI care, de 48 de ore, sunt în misiune, în teren, ajutând persoanele evacuate din locuințe și cele ale căror gospodării au fost inundate.
 
Peste 600 de angajați ai MAI – pompieri, jandarmi și polițiști – acționează și la această oră pentru evacuarea apei și aluviunilor din locuințele și curțile populației din Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Costache Negri și Cuca.
 
Totodată, jandarmii și pompierii aflați în zonele afectate sprijină acțiunea de distribuire către populație a ajutoarelor trimise în zonă.
Pe parcursul nopții trecute ajutoarele care nu au fost distribuite populației au fost depozitate în incinta primăriilor, paza acestora fiind asigurată cu efective de jandarmi.
 
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 422

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 412

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3710

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 585

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 982

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2598

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3586

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 418

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1078

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 960

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 641

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4008

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1163

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 833

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 787