Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la Consiliul Afaceri Externe

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a participat astăzi, 23 mai 2011, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care s-a desfăşurat la Bruxelles.

În sesiunea de lucru, Consiliul a analizat pe larg evoluţiile recente din Vecinătatea Sudică, cu accent pe situaţia din Libia, Siria şi Yemen. A fost realizată şi o trecere în revistă a stadiului actual de punere în practică a sprijinului UE pentru procesele de democratizare din Egipt şi Tunisia. Bogdan Aurescu a relevat importanţa continuării dialogului cu noile autorităţi de la Cairo şi Tunis în vederea avansării, de o manieră hotărâtă, în etapa de punere în aplicare a programelor de asistenţă ale Uniunii.

În privinţa evenimentelor din Siria, reprezentantul României a subliniat că, în faţa valului de proteste populare, singura soluţie acceptabilă o reprezintă implementarea reformelor şi nu represiunea internă. A pledat pentru o abordare graduală din partea UE în răspunsul său, în cooperare cu ceilalţi actori internaţionali, în special SUA. În cazul Libiei a arătat că, în timp ce prioritatea o reprezintă încetarea focului, protejarea civililor şi accesul lor neîngrădit la ajutorul umanitar, o atenţie aparte trebuie alocată şi perspectivei evoluţiilor şi implicării UE pe termen mediu şi lung. Necesitatea unei viziuni extinse şi a unui sprijin durabil a fost susţinută şi de alte state membre, aceste aspecte fiind reflectate şi în Concluziile adoptate de Consiliu.

Dezbaterea privind evoluţiile din Orientul Mijlociu a vizat în principal tema reconcilierii inter-palestiniene, precum şi stadiul actual al Procesului de Pace. Alături de celelalte state membre, secretarul de stat român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese în cadrul Procesului de Pace şi a exprimat sprijinul pentru reluarea eforturilor în sensul relansării negocierilor directe şi impulsionarea activităţii Cvartetului. În context, a relevat importanţa sprijinirii eforturilor SUA în acest sens. În cadrul dezbaterii, a exprimat susţinere pentru procesul de reconcilierea palestiniană, desfăşurat sub autoritatea preşedintelui Abbas. A insistat asupra faptului că acordul trebuie să contribuie la avansarea Procesului de Pace, cu respectarea principiilor enunţate de Cvartet.

În ceea ce priveşte Caucazul de Sud, dezbaterea a vizat problema conflictelor îngheţate din regiune, precum şi relaţiile UE cu statele regiunii. În ce priveşte Georgia, Bogdan Aurescu a subliniat rolul cheie pe care Uniunea îl are, prin prezenţa sa în teren şi co-prezidarea negocierilor de la Geneva, în soluţionarea conflictelor din regiunile separatiste şi s-a pronunţat pentru continuarea dezvoltării relaţiilor UE-Georgia.

În baza propunerilor Înaltului Reprezentant Catherine Ashton, Consiliul a decis lansarea unui proces de revizuire a strategiei UE în domeniul promovării drepturilor omului şi a democraţiei.

În cadrul prânzului de lucru, miniştrii au discutat activitatea de până acum a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi au analizat modalităţile de eficientizare a acţiunii acestuia şi cooperarea cu serviciile diplomatice naţionale ale statelor membre. A fost subliniată importanţa unei bune coordonări între Delegaţiile UE şi ambasadele naţionale din statele terţe, scopul final fiind acela de a crea o adevărată cultură europeană comună care să contribuie la o acţiune externă coordonată la nivelul UE.

În cea de-a doua sesiune de lucru, Consiliul a discutat evoluţiile din Bosnia şi Herţegovina (BiH). Poziţia României este, în acest caz, că abordarea strategică a UE trebuie să vizeze atât sprijin pentru realizarea reformelor, cu termene şi obiective clare, cât şi posibilitatea luării de măsuri restrictive în scopul asigurării stabilităţii statului, dacă este necesar.

Înaltul Reprezentant Catherine Ashton a prezentat Consiliului principalele linii directoare ale viitoarei abordări strategice a Catherine Ashton UE faţă de Sudan, care urmează să fie andosată la următoarea reuniune ministerială din 20 iunie 2011.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 719

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 529

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 571

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 950

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 749

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 662

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 720

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 800

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1551

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 802

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3338

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8655

Arnold Schwarzenegger şi-a continuat călătoria. Fusese reţinut de vameşii germani pe aeroportul din München

18 Jan 2024 665

Jean Ionescu și amintirea omului măreț atât ca actor, cât și ca director al Teatrului de Stat Constanța

15 Jan 2024 756

Un celebru actor a murit împreună cu fiicele sale într-un accident de avion

06 Jan 2024 1566