Primirea de către secretarul de stat George Ciamba a unei delegaţii conduse de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului, Gunther Krichbaum

Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut astăzi, 30 octombrie 2015, o întrevedere cu Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului. Din delegaţia parlamentară germană au mai făcut parte vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri europene a Bundestagului, Heinz-Joachim Barchmann, precum şi deputaţii Iris Eberl şi Detlef Müller, membri ai aceleiaşi Comisii.

Vizita delegaţiei parlamentare germane se înscrie în cadrul dialogului regulat româno-german, discuţiile prilejuind evocarea calităţii relaţiei bilaterale şi punând în lumină o serie de teme de interes comun care oferă oportunităţi concrete de cooperare.

Secretarul de stat George Ciamba a făcut o trecere în revistă a calendarului intens de contacte politic-diplomatice bilaterale şi a evocat substanţa cooperării româno-germane, inclusiv pe linia afacerilor europene. În context, oficialul român a arătat că provocările cu care se confruntă Europa la momentul actual impun o mai strânsă cooperare între statele membre ale UE, bazată pe solidaritate şi responsabilitate, exprimându-şi, în acelaşi timp, convingerea că Uniunea Europeană va depăşi, şi de această dată, situaţia de criză, devenind, în final, mai puternică.

Cu privire la migraţie, a reiterat, totodată, disponibilitatea României de a fi parte a răspunsului european comun şi a evidenţiat contribuţia ţării noastre la eforturile de gestionare a migraţiei, pe multiple planuri, de la implementarea deciziilor luate la nivelul UE în materie de relocare, la contribuţia semnificativă la activitatea agenţiilor europene şi internaţionale în materie, până la sprijinul acordat statelor de origine şi de tranzit. A subliniat, totodată, necesitatea unei abordări europene cuprinzătoare, care să vizeze soluţionarea, la sursă, a cauzelor profunde ale fenomenului migraţiei.

Gunther Krichbaum a arătat, la rândul său, că prioritare, la acest moment, în gestionarea migraţiei, sunt solidaritatea şi repartiţia echitabilă a eforturilor în cadrul UE, precum şi cooperarea cu statele din vecinătate cele mai afectate de acest fenomen.

În context, cei doi oficiali au  fost de acord cu rolul special al Turciei în gestionarea migraţiei şi în ecuaţia de securitate regională, cât şi cu rolul important pe care îl joacă statele din Balcanii de Vest. A fost evocată, totodată, importanţa eforturilor de menţinere a statelor din regiune pe traiectoria europeană şi de continuare a procesului de extindere a UE.

Secretarul de stat George Ciamba a reliefat necesitatea ca, pe fundalul concentrării dezbaterilor la nivelul UE asupra problematicii migraţiei, să nu se piardă din atenţie evoluţiile din vecinătatea estică. Referindu-se la Republica Moldova, a arătat că stabilitatea şi continuarea orientării pro-europene, în conformitate cu mandatul încredinţat de cetăţeni, trebuie să reprezinte o prioritate. A pledat, totodată, pentru continuarea sprijinului european pentru implementarea agendei de reforme agreate cu UE.

Partea germană a exprimat aprecierea pentru eforturile depuse de România în sprijinirea Republicii Moldova pentru avansarea pe traiectoria europeană, opinând că menţinerea acestui sprijin, atât la nivel bilateral cât şi la nivelul UE, este esenţială. A reiterat susţinerea Germaniei pentru continuarea sprijinului asumat la nivel european, în cadrul Parteneriatului Estic, punctând, totodată, importanţa continuării reformelor şi remedierii actualelor dificultăţi economice şi financiare.

Dialogul cu delegaţia parlamentară germană a prilejuit, totodată, abordarea altor teme de actualitate, precum măsurile adoptate de guvernul român pentru îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene, partea germană subliniind că o bună utilizare a acestora constituie un beneficiu pentru consolidarea economică a României şi a UE în ansamblul său.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 142

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 107

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 173

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 171

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 220

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 244

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 265

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 246

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 413

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 252

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 312

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 580

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 278

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 283

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 269