Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a unei delegaţii a Parlamentului din Turkmenistan

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 24 noiembrie 2014, o întrevedere cu membrii unei delegaţii a Parlamentului din Turkmenistan (Majilis), condusă de Ahmet Amangeldâevici Chariev, preşedintele Comisiei pentru relaţiile cu autorităţile locale.

Vizita delegaţiei parlamentare turkmene în România se înscrie în programul de studiu în domeniul respectări drepturilor omului „Strengthning the system to protect reproductive rights and gender equality”, derulat de Fondul Naţiunilor Unite pentru populaţie, împreună cu Parlamentul din Turkmenistan şi Camera Deputaţilor din Parlamentul României.
În cadrul primirii la Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a evidenţiat calitatea deosebită a relaţiei bilaterale româno-turkmene şi atenţia pe care partea română o acordă extinderii şi aprofundării acesteia. Totodată, a salutat înfiinţarea, la 1 august 2014, a Grupului parlamentar de prietenie cu România din cadrul Majilis-ului de la Aşgabat şi a exprimat încrederea cu privire la rolul pe care acest for îl va avea în intensificarea dialogului româno-turkmen pe linie parlamentară. 

Partea română a subliniat necesitatea valorificării potenţialului existent pentru ca nivelul cooperării economice să egaleze nivelul calitativ al dialogului politic dintre România şi Turkmenistan. A evidenţiat nevoia unor demersuri orientate pentru intensificarea şi diversificarea schimburilor comerciale, cu accent pe cooperare şi proiecte concrete în domenii diverse, mai ales cel energetic şi al transporturilor.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea avansării proiectului Coridorului de Transport de Marfă Marea Neagră-Marea Caspică, co-iniţiat de România şi Turkmenistan, şi a exprimat încrederea cu privire la rolul substanţial pe care dezvoltarea acestui coridor l-ar putea avea asupra proiectelor din Regiunea Extinsă a Mării Negre la care participă România. A evidenţiat totodată nivelul substanţial al cooperării bilaterale româno-turkmene în domeniul educaţiei şi a făcut trimitere la cadrul de studii universitare oferit prin Programul de colaborare între Ministerele Educaţiei din România şi Turkmenistan pentru anii 2012-2017 care prevede acordarea, anual, până la 25 de burse tinerilor turkmeni, pentru studii la diverse universităţi din România, ca bursieri ai statului român.
Totodată, a fost reliefată şi colaborarea în cadrul organismelor internaţionale, evocând buna cooperare a României şi Turkmenistanului în cadrul ONU.
Referitor la tematica de interes a părţii turkmene, secretarul de stat Bogdan Aurescu a expus sintetic legislaţia şi politicile privind respectarea drepturilor omului în România, cu accent asupra egalităţii de şanse şi de gen.
               
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1387

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1459

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1630

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3813

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6219