Autoritățile române și bulgare întăresc cooperarea bilaterală în domeniul combaterii migraţiei ilegale

Ministrul afacerilor interne, Petre TOBĂ, s-a întâlnit astăzi, 8 aprilie 2016, în Ruse (Bulgaria) cu doamna Rumiana BACHVAROVA, viceprim-ministru și ministrul de interne al Republicii Bulgaria, ocazie cu care au fost discutate mai multe aspecte privind colaborarea dintre cele două ministere de interne.

Cei doi oficiali au evaluat formele actuale de cooperare la frontiera comună, fiind subliniată foarte buna colaborare dintre polițiile naționale și cele de frontieră din cele două state. Totodată, cei doi miniștri au stabilit să-și coordoneze acțiunile pentru gestionarea eficientă a unor situații care ar putea fi generate de posibila schimbare a fluxurilor migraționiste.
 
“Am evaluat astăzi toate măsurile pe care le-am luat în comun cu partenerii bulgari, atât patrulele formate din polițiști români care acționează pe teritoriul Bulgariei, schimbul de informații prin Punctul de Contact de la Giurgiu, cât și patrulele comune pe care le desfășurăm la frontieră și am decis să continuăm aceste bune practici și să întărim cooperarea noastră” a declarat ministrul afacerilor interne Petre Tobă.
 
În cadrul întâlnirii, ministrul Petre Tobă a subliniat suportul substanțial pe care România îl acordă misiunilor FRONTEX și disponibilitatea de a contribui cu resurse umane și logistice la efortul european de gestionare a fluxului de migranți din Grecia, în contextul implementării acordului UE-Turcia.
 
Cei doi miniștri de interne au convenit să acționeze unitar în aspectele care privesc gestionarea crizei migrației și să se coordoneze în continuare în dosarele europene de actualitate. De asemenea, va fi intensificat schimbul de informații în timp real și vor continua acțiunile comune în domeniul combaterii infracțiunilor transfrontaliere. 
 
Întrevederea cu doamna Rumiana BACHVAROVA, viceprim-ministru și ministrul de interne al Republicii Bulgaria, a avut loc în contextul consolidării dialogului bilateral cu statele din regiune, fiind precedată de întâlniri similare ale ministrului Petre Tobă cu omologi din Ungaria, Serbia și Polonia.
 
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cătălin Predoiu „ Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, dar sunt convins că procesul este ireversibil”

31 Mar 2024 373

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 468

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 564

Ministrul Cătălin Predoiu „Lupta cu traficanții de droguri și crima organizată va rămâne o prioritate a Poliției Române în mandatul meu.

26 Jan 2024 691

Exclusiv! Toate cele 5 Secții de Poliție din Constanța au fost desființate și înființate alte 4. Iată competențele teritoriale și noii șefi (FOTO)

26 Jan 2024 3279

Ministrul Cătălin Predoiu - „Drogurile sunt o amenințare la adresa securității naționale“ (VIDEO)

24 Jan 2024 6203

MAIDeclarațiile ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, după întâlnirea cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și sindicatele reprezentative la nivelul MAI

23 Jan 2024 470

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 839

Predoiu despre protestul transportatorilor şi fermierilor- „Am încredere că vom depăşi cu toţii, cu bine, acest moment"

12 Jan 2024 588

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu despre protestul transportatorilor „Forțele de ordine nu fac altceva decât să respecte legea”

11 Jan 2024 975

Cătălin Predoiu, despre Sea Schengen „Portul Constanța devine mult mai atractiv”

05 Jan 2024 787

Ministrul Cătălin Predoiu „2023 a fost și anul în care am văzut pacea devenind, în Europa, mai fragilă ca oricând“

31 Dec 2023 748

Franţa nu va mai accepta alţi 'imami detaşaţi' începând cu 1 ianuarie 2024

30 Dec 2023 726

Ministrul Cătălin Predoiu „Asigur toţi cetăţenii că forţele MAI lucrează şi în aceste zile de sărbătoare“ (VIDEO)

23 Dec 2023 780

În dotarea Poliţiei de Frontieră Române au intrat cinci mijloace de mobilitate terestră 4x4 cu termoviziune pentru teren dificil

20 Dec 2023 795