Buletin informativ MAI 10 august 2015

În continuarea acţiunilor de căutare a pilotului planorului dispărut joi, 6 august a.c., viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a aprobat astăzi implicarea unor resurse suplimentare, ajungându-se astfel la peste 1.350 de forţe implicate în această misiune complexă.
 
Pe lângă judeţele Braşov, Prahova, Buzău, Argeş, Dâmboviţa şi Sibiu, începând de azi dimineaţă căutările se fac şi în alte 3 judeţe: Harghita, Covasna, Bacău.
 
Cei peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, militari, pădurari şi voluntari ai serviciilor pentru situaţii de urgenţă, au la dispoziţie 218 mijloace de acţiune – vehicule, şenilate şi autospeciale de teren.
 
Componenta aeriană este asigurată de 11 aeronave, dintre care 7 elicoptere ale MAI şi MApN şi 4 avioane ale Aeroclubului României. Totodată, astăzi vor fi ridicate şi două drone pentru căutările în zonele foarte greu accesibile.
 
În cursul serii trecute a fost realizată rotaţia pompierilor care au fost detaşaţi pentru misiunile de sâmbătă şi duminică, în locul acestora sosind alte forţe noi.
 
Printre traseele de căutare stabilite pentru astăzi a fost inclusă şi zona Poiana Ţapului, Valea Sipa unde, în cursul serii trecute, a fost primită informaţia din partea unor voluntari că ar fi fost observate posibile resturi care ar putea aparţine planorului căutat. Primele căutări în zona respectivă s-au efectuat aseară până spre miezul nopţii şi au fost reluate astăzi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 276

Vești bune pentru elevi și studenți! Se acordă un ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator sau laptop

18 Apr 2024 344

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 306

Deputatul Focșa bifează deja al cincilea partid în mai puțin de un mandat!

18 Apr 2024 379

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 379

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 482

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 361

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1394

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 293

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 630

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 338

Neversea caută peste 1.000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție de festival de la Constanța

18 Apr 2024 385

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 847

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 345

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 468