IGPR Percheziții efectuate de polițiști într-un dosar privind programe piratate

Nr. 888 din 4 noiembrie 2021
 
 
PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND PROGRAME PIRATATE
 
 
La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Argeș, la locuința unei persoane, sediul și un punct de lucru al unei societăți comerciale, într-un dosar penal ce privește reproducerea neautorizată de programe, utilizate în domeniul industrial.
 
Din cercetări a reieșit că, din decembrie 2007 și până în prezent, reprezentați ai societății comerciale ar fi reprodus, în mod neautorizat, două programe software din domeniul industrial, împreună cu programele de completare ale acestora, cu încălcarea, în mod repetat, a drepturilor de autor a două firme de software din Franța și SUA, deși nu ar fi deținut licențe pentru acestea.
 
Prejudiciul estimat de firmele deținătoare ale drepturilor de autor, pentru reproducerea neautorizată a programelor, este de aproximativ 1.750.000 de euro.
 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe unități de calcul și documente cu valoare probatorie.
 
Administratorul societății, un bărbat, de 41 de ani, a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri, urmând să fie luate măsurile legale care se impun, după administrarea probatoriului.
 
Cercetările sunt continuate pentru reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, conform Legii 8/1996 referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe.
 
La activități au participat specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Trafic restricționat pe DN 17

29 Mar 2024 67

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 315

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 17 -localitatea Uriu, județul Bistrița-Năsăud

28 Mar 2024 305

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 265

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 262

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2 București-Constanța

26 Mar 2024 275

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 247

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 793

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 256

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 338

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 24

25 Mar 2024 332

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 28 A

25 Mar 2024 289

IGPR InfotraficPorturi închise

25 Mar 2024 274

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

25 Mar 2024 238

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 3

22 Mar 2024 270