Ieri, 08 martie a.c., salvatorii au acționat în cazul a
1.450 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții.
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a
132 de incendii, precum și în alte
138 de intervenții în sprijinul comunităților.
Din totalul celor
132 de incendii,
79 intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri menajere), fiind afectate aproximativ
106 ha de teren și
4 ha fond forestier.
În afara acestor situații, echipajele SMURD au acționat la
1.172 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat
5 persoane aflate în dificultate.
O atenție deosebită a fost acordată și extragerii victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor implicate în accidente rutiere. Echipajele de descarcerare au acționat la
8 astfel de solicitări.
❗ Salvatorii din județul
Ialomița au fost solicitați
ieri să intervină pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs între localitățile Miloșești și Reviga. Ajunși la locul solicitării, pompierii militari au constatat că o autoutilitară a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac. În urma impactului a rezultat o persoană încarcerată care a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Colegii noștri au evaluat și asistat medical victima, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, la nivel național, au fost transmise
2 mesaje de avertizare a populației prin sistemul
RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urși) în județul
Brașov.
În perioada de referință, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 226 pompieri salvatori și 171 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență
https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: