Întrevedere a ministrului Dragoş Tudorache cu ambasadorul Canadei, ES Kevin Hamilton

Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache a avut luni, 7 noiembrie a.c., o întrevedere cu ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova, Excelența Sa domnul Kevin Hamilton.
 
Cu acest prilej cei doi oficiali și-au exprimat aprecierea față de cooperarea bilaterală anterioară semnării Acordului Economic și Comercial UE – Canada (CETA), care deschide perspectivele unor schimburi comerciale între oamenii de afaceri din statele UE și Canada.
 
Ministrul Ioan-Dragoș Tudorache și Excelența Sa domnul Kevin Hamilton au discutat, de asemenea, despre pașii care urmează să fie făcuți pentru implementarea deciziei autorităților canadiene de a ridica vizele impuse cetățenilor români.
 
Cu această ocazie Excelența Sa domnul Kevin Hamilton a subliniat faptul că decizia de ridicare a vizelor a fost luată ca urmare a măsurilor luate de partea română și a bunei colaborări pe plan bilateral, exprimând totodată interesul autorităților canadiene pentru consolidarea cooperării, inclusiv schimburi de experienţă tehnică și de politici între oficialii canadieni şi români."
 
”Ca urmare a vizitei din vară în România a echipei tehnice de experţi canadieni, am fost convinși că ridicarea obligativității vizelor pentru românii care doresc să viziteze Canada a fost atât fezabilă din punct de vedere tehnic cât și benefică pentru ambele părți”, a spus Ambasadorul Hamilton. ”Odată cu intrarea în vigoare a ridicării obligativităţii vizelor, pentru români va fi mult mai simplu să se bucure de tot ceea ce Canada are de oferit ca destinație turistică, de a face călătorii pentru a-şi vizita familia, precum și pentru a derula afaceri în Canada.”
 
La rândul său, ministrul român a reiterat invitația adresată ministrului canadian al imigrației, John McCallum de a efectua o vizită în țara noastră.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.