IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

Nr. 306 din 18 mai 2023
 
BULETIN DE PRESĂ
Cercetări finalizate de polițiști
 
 
În ziua de 17 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, conform art. 375 din Codul Penal.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 12 ianuarie a.c., un bărbat de 41 de ani, din Băbana, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în prezența unei tinere, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Pitești, iar în ziua de 26 aprilie a.c., același bărbat ar fi săvârșit acte de exhibiționism, în fața unor minore, tot în municipiul Pitești.
Reamintim că, în ziua de 27 aprilie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
 
 
Activități preventive desfășurate de polițiști
 
 
În ziua de 17 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, precum și polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și Poliției Orașului Costești, dar și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, au desfășurat activități cu caracter educativ și cu caracter preventiv, în total fiind verificate 8 unități școlare (din care 2 licee și 6 școli), dar și un total de 168 de elevi din 11 clase.
Activitățile educativ-preventive cu elevii au fost desfășurate în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ. De asemenea, în acest context au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, aspecte privind răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor, precum și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
De asemenea, polițiștii au acționat și în incinta unităților de învățământ, cu privire la următoarele aspecte:
  • verificarea modului în care se execută controlul accesului în unitatea de învățământ și normele de siguranță aplicate în curte și clădiri;
  • verificarea și controlul respectării regulilor privind fumatul în instituțiile de învățământ;
  • verificări privind mențiunile din registrele pentru siguranța școlară;
  • discuții cu conducerea unităților școlare și cu membrii consiliului profesoral.
Unitățile școlare verificate au fost următoarele:
- Liceul Tehnologic „Ferdinand I” și Liceul Tehnologic Auto din Curtea de Argeș, precum și Școala Gimnazială Bălilești și Școala Primară Golești-Priboaia, ambele din comuna Bălilești, unde polițiștii Biroului Siguranță Școlară au efectuat verificări privind mențiunile din registrele pentru siguranța școlară, discuții cu membrii consiliului profesoral, verificarea modului în care se execută controlul accesului în unitatea de învățământ și controlul respectării regulilor privind fumatul în instituțiile de învățământ;
- Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Curtea de Argeș, unde polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat activități cu 116 elevi și 6 cadre didactice;
- Școala Gimnazială nr. 1 Poienarii de Argeș, Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” Tigveni și Școala Gimnazială nr.1 Ciofrângeni, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr. 17 Tigveni, au desfășurat activități 52 de elevi și 5 cadre didactice;

- Școala Gimnazială nr. 1 Costeşti, unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au verificat modul de organizare și desfășurare a activităților de pază a unității de învățământ, și au purtat discuții cu conducerea unității și membrii consiliului profesoral pe linia prevenirii faptelor cu violență și a faptelor ilicite.          
 
 
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

 
 
În ultimele 24 de ore a.c., polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
 
 
Activităţi  de combatere a delictelor silvice
 
 
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul forestier, iar în urma verificărilor efectuate cu privire la mai multe transporturi de material lemnos de către o societate comercială cu sediul în municipiul Câmpulung.
Astfel, din verificări și în urma interogării aplicației SUMAL 2.0, a rezultat că reprezentanții societății ar fi expediat cantitatea de 128,766 mc material lemnos, esență rășionase, în baza a patru avize de însoțire electronice, iar fotografiile mijloacelor de transport încărcate în aplicație au eu fost trransmise de pe alte dispozitive electronice sau medii de stocare.
Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat cu amendă în valoare de 15.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind dispusă și măsura complementară de confiscare valorică a cantității de material lemnos aferentă transporturilor în cauză, cu o valoare de 65.670,66 de lei.
De asemenea, verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști în școli în ultimele 24 de ore

10 Apr 2024 251

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevi, cadre didactice și părinți

14 Mar 2024 479

IPJ ArgeșActivități preventive în școli

13 Feb 2024 366

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevii

08 Feb 2024 439

IPJ ArgeșConduceau cu viteză excesivă

31 Jan 2024 390

IPJ ArgeșAcțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești

24 Nov 2023 454

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

18 Oct 2023 448

IPJ Argeș Buletin de presă

22 Sep 2023 509

IPJ ArgeșActivități preventive în cadrul ,,Săptămânii prevenirii criminalității”

24 May 2023 547

IPJ Argeș Reținut de polițiști

23 May 2023 625