IPJ Bacău Buletin de presă - 08.11.2022

Nr.1067071 din 08 noiembrie 2022
                        
 
                                                                   
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalelor și material lemnos confiscat
 
La data de 07 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu-Ocna, au depistat în trafic, pe DN 12 A, pe raza localității, două atelaje hipo care transportau material lemnos.
          În urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul că, un localnic de 39 de ani transporta 1.5 mc lemn, rășinoase, în valoare de 300 de lei, fără a deține documente legale de proveniență, iar celălalt, de 19 ani, din orașul Slănic Moldova transporta 1.6 mc lemn, în valoare de 326 de lei.
         Față de cei doi a fost dispusă măsura sancționării contravenționale și, totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare a materialului lemnos în vederea stabilirii provenienței și darea în custodie organelor silvice din cadrul ocolului Silvic Târgu-Ocna.
         De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, bărbatul de 39 de ani, în timp ce se afla cu atelajul hipo în apropierea intersecției DN 12A cu DN 12 B, de pe raza orașului Târgu Ocna, și-a lovit exemplarul cabalin cu un obiect contondent, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de  rănirea cu intenție a animalelor.
 
 
 
Accident rutier între biciclist și conducător auto, ambii sub influența alcoolului

 
La data de 07 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că, în jurul orei 18:00, pe raza comunei Dealu Morii, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane şi cu părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Din cercetări polițiștii au stabilit că, în timp ce, un bărbat din localitate conducea un autoturism pe drumul comunal ar fi surprins şi accidentat un biciclist, în vârstă de 43 de ani care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, ulterior, conducătorul auto părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

          Biciclistul a fost transportat la spital. În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Polițiștii l-au identificat și pe conducătorul autoturismului, un bărbat de 52 de ani, din comuna Dealu Morii. Acesta avea o alcoolemie de 1,56 mg/l, fiind transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
         A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
 
 
 
                                                                                                  Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuReținut de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului pentru infracțiuni la regimul rutier

24 Apr 2024 253

IPJ Bacău Acțiune a polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului

22 Apr 2024 229

IPJ BacăuAcțiune a polițiștilor din Onești pentru disciplinarea pietonilor și bicicliștilor

19 Apr 2024 259

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 316

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 291

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier

02 Apr 2024 360

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus din nou un autoturism fără permis

28 Mar 2024 394

IPJ BacăuUrmărit național, depistat de polițiști

12 Mar 2024 361

IPJ BacăuMandat de arestare european pus în aplicare de polițiști

04 Mar 2024 396

IPJ BacăuPercheziții domiciliare în județele Bacău și Brașov și 3 persoane reținute de polițiști pentru proxenetism

21 Feb 2024 407

IPJ Bacău Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat fratele

13 Feb 2024 473

IPJ BacăuIdentificat și reținut de polițiștii din Buhuși

06 Feb 2024 433

IPJ Bacău UPDATE- reținut după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat

31 Jan 2024 396

IPJ Bacău Percheziții domiciliare în Bacău, la imobilele unui bănuit de furt calificat

22 Jan 2024 435

IPJ BacăuȘoferiță depistată de polițiști conducând fără permis un autoturism, de două ori în aceeași zi

18 Jan 2024 380