IPJ Bacău Buletin de presă - 18.06.2021

Nr. 505152 din 18 iunie 2021
                         
                                                                           
 
PREVENIREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR!
 
 
Prevenirea violenței în familie este una dintre prioritățile Poliției Române în anul 2021 și reprezintă una din temele de mare interes, poliţiştii monitorizând cazurile pentru cunoaşterea fenomenului pe raza de competență, înregistrează cazurile sesizate (indiferent de gravitatea lor) şi intervin când situaţia o impune, conform competenţelor.
 

Programul de prevenire a violenței în familie are ca scop creșterea gradului de informare a populației cu privire la prevederile legale privind violența domestică.
Ca și obiective, prin acest program IPJ Bacău își propune identificarea cazurilor de violenţă domestică şi a factorilor declanşatori sau favorizanţi specifici fiecărui caz în parte, promovarea unor măsuri educativ-preventive și informarea populaţiei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii violenţei domestice și are ca grup țintă potenţiale victime, agresori, dar și întreaga comunitate.
 
Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.
 
Ordinul de protecție provizoriu emis de Poliție a adus noi orizonturi de acțiune pentru o intervenție promptă a polițiștilor, în principal prin posibilitatea de a îndepărta agresorul din locuința comună. Acesta poate fi emis direct de polițist, având un caracter executoriu, fără termen și fără somație și o valabilitate de cinci zile, perioadă în care victima poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție cu o durată de până la șase luni.
Asistăm la o creștere a numărului de persoane care iau atitudine față de violența domestică. Astfel, în numeroase cazuri, poliţiştii au fost sesizaţi de rude, prieteni, vecini, acest fapt fiind o dovadă a implicării comunității în această problematică.

Preocuparea permanent a autorităților cu privire la prevenirea violenței domestice dar și referitoare la semnalarea unor astfel de cazuri este materializată printr-un instrument digital gratuit, aplicația Bright Sky, care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute în astfel de cazuri.


Aplicația oferă informații persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru cineva cunoscut, inclusiv specialiștilor care își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu fenomenul violenței domestice sau altă manifestare a violenței de gen și are diferite funcții: căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea chestionarului de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție). Funcția de jurnal a aplicației este de asemenea un instrument extrem de util pentru victime, pentru că le ajută să strângă dovezi necesare pentru documentarea abuzului.

Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestice!
  • Să vă faceți un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care puteți discuta despre abuz, care vă pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care vă pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le puteți da spre păstrare documentele importante, bani etc,  numerele de telefon la care puteți apela la nevoie, lista cu obiectele de care aveți nevoie în cazul în care trebuie să plecați.
  • Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.
  • Să vă prezentați imediat la Poliţie pentru a depune plângere.
  • Să vă adresați Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.
  • Să nu vă retragiți plângerea.
  • Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă apăra de agresor.                       
 Apelați număr de urgență 112!
 
Întocmit,
Inspector principal de poliţie
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 479

Doi copii au murit într-un accident în Bacău! Autoturismul implicat avea anvelope de vară

09 Jan 2024 898

IPJ Bacău Prinși la furat, în flagrant delict, de Poliție

28 Nov 2023 779

Bacău Bătrână de 97 de ani, jefuită. Ce spune Poliția

26 Oct 2023 868

Un bărbat s-a rătăcit cu mașina într-o pădure. Soția lui a alertat Poliția

17 Oct 2023 1023

Șantaj și înșelăciune în Bacău Un bărbat de 47 de ani reținut. Cum inducea în eroare mai mulți oameni

17 Oct 2023 810

IPJ Bacău Șoferi depistați sub influența alcoolului în urma unui eveniment rutier

02 Oct 2023 542

IPJ Bacău Activitate de prevenire a victimizării persoanelor vârstnice

29 Sep 2023 588

IPJ Bacău A ajuns în arest după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

28 Sep 2023 496

Bărbat acuzat de proxenetism și spălare de bani, prins pe o stradă din Bacău

26 Sep 2023 828

IPJ Bacău Buletin de presă

26 Sep 2023 625

IPJ Bacău Buletin de presă

25 Sep 2023 555

Descoperire șocantă într-un mijloc de transport! Ce avea asupra sa un bărbat

24 Sep 2023 1438

IPJ Bacău Depistat de polițiștii rutieri sub influența unor substanțe psihoactive

21 Sep 2023 531

IPJ Bacău Percheziții efectuate de polițiști într-un dosar penal ce vizează carduri sociale folosite ilegal

21 Sep 2023 498