IPJ Bacău Comunicat de presă - 17.08.2022

 
Polițiștii continuă activitățile alături de copii
 
 
Chiar dacă e vacanță, activitățile polițiștilor de informare a preșcolarilor și elevilor cu privire la riscurile existente în jurul lor continuă. Săptămâna aceasta au fost vizitați copiii prezenți la atelierele organizate de Parohiile „Învierea Domnului” și „Sfântul Gheorghe” din municipiul Bacău.
 
            În cadrul întâlnirilor au fost vizate mai multe aspecte ce țin de siguranța minorilor, precum prevenirea consumului de substanțe psihoactive, educația rutieră, riscurile existente în mediul online, traficul de persoane, protejarea bunurilor proprii, violența în mediul școlar și nu numai.
          Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au făcut echipă cu cei de la Biroul pentru Siguranță Școlară și Serviciul Rutier, precum și cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, pentru a veni în sprijinul copiilor cu informații, măsuri de siguranță și modele de comportament care să le fie utile în viața de zi cu zi, astfel încât să nu fie implicați în situații neplăcute.
          La nivel național, Poliția Română desfășoară campania de prevenire a traficului și consumului de substanțe interzise „Dincolo de aparențe”, ce vizează atât minorii, cât și adulții. Ce trebuie să știi:
  • Drogurile nu te fac mai „cool”! Învață să spui NU!
  • Drogurile nu-ți rezolvă problemele.
  • Drogurile îți afectează capacitatea de concentrare și sănătatea pe termen lung.
  • Înainte de a încerca, informează-te!
  • Nu combina drogurile cu alcoolul sau alte substanțe. Hidratează-te!
  • Nu intra în panică dacă ai consumat sau cineva drag ție a consumat! Cere ajutor!
         
 
Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bacău Comunicat de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 257

IPJ Bacău Comunicat de presă -27.01.2023

27 Jan 2023 421

IPJ Bacău Comunicat de presă -25.01.2023

25 Jan 2023 323

IPJ Bacău Comunicat de presă - Percheziții

20 Jan 2023 457

IPJ Bacău Comunicat de presă - 20.01.2023

20 Jan 2023 474

IPJ Bacău Comunicat de presă - 06.01.2023

06 Jan 2023 1215

IPJ Bacău Comunicat de presă - 05.01.2023

05 Jan 2023 842

IPJ Bacău Comunicat de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 478

IPJ Bacău Comunicat de presă - 30.12.2022

30 Dec 2022 573

IPJ Bacău Comunicat de presă - 28.12.2022

28 Dec 2022 635

IPJ Bacău Comunicat de presă - 08.12.2022

08 Dec 2022 450

IPJ Bacău Comunicat de presă - 07.11.2022

07 Nov 2022 638

IPJ Bacău Comunicat de presă - 25.10.2022

25 Oct 2022 510

IPJ Bacău Comunicat de presă - 26.09.2022

26 Sep 2022 677

IPJ Bacău Comunicat de presă -20.09.2022

20 Sep 2022 548