IPJ Bacău Comunicat de presă - 20.01.2023

Nr.59790 din 20 ianuarie 2023
                        
                                                                           
 
MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ, ALĂTURI DE POLIȚIȘTI
 
 
       Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor fi la datorie pentru ca minivacanța 20-24 ianuarie să fie petrecută în siguranță. Peste 160 de poliţişti vor acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
 
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost suplimentate efectivele care acționează în intervalul 20-24 ianuarie, astfel că, peste 700 de polițiști de la toate structurile operative vor fi la datorie și vor acționa pentru liniștea și siguranța cetățenilor.
 
Din totalul efectivelor planificate, aproximativ 500 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică și acționează în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.  În zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări în contextul ”Zilei Unirii Principatelor Române”, polițiștii vor patrula, fiind pregătiți să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.
 
Pe drumurile publice, peste 150 de poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat și drugteste.
 
Poliţiştii monitorizează traficul rutier, cu 88 de autospeciale, dintre care 28, dotate cu aparate radar, în vederea combaterii încălcării regimului legal de viteză.
 
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc a fi extrem de periculoase.
 

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.
 
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanțe trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

 
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho - motorii necesare conducerii în siguranţă.
 
Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de uzură al acestora, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.
 
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.  
 
POLIŢIŞTII VĂ UREAZĂ DRUM BUN ȘI FĂRĂ EVENIMENTE RUTIERE!
 
                                                                                                                                  Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 435

IPJ BacăuPolițiștii au fost astăzi Ajutoarele lui Moș Crăciun!

18 Dec 2023 428

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 699

IPJ Bacău Comunicat de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 598

IPJ Bacău Comunicat de presă -27.01.2023

27 Jan 2023 777

IPJ Bacău Comunicat de presă -25.01.2023

25 Jan 2023 561

IPJ Bacău Comunicat de presă - Percheziții

20 Jan 2023 872

IPJ Bacău Comunicat de presă - 06.01.2023

06 Jan 2023 1544

IPJ Bacău Comunicat de presă - 05.01.2023

05 Jan 2023 1143

IPJ Bacău Comunicat de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 728

IPJ Bacău Comunicat de presă - 30.12.2022

30 Dec 2022 877

IPJ Bacău Comunicat de presă - 28.12.2022

28 Dec 2022 903

IPJ Bacău Comunicat de presă - 08.12.2022

08 Dec 2022 705

IPJ Bacău Comunicat de presă - 07.11.2022

07 Nov 2022 917

IPJ Bacău Comunicat de presă - 25.10.2022

25 Oct 2022 855