IPJ Bacău Știre de presă - 02.07.2021

Nr. 505678 din 02 iulie 2021
                         

                                                                           
 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
 
În cursul lunii iunie a.c., ca urmare a sesizărilor din oficiu, precum şi a unor sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la activitatea neautorizată de la o bază sportivă din Municipiul Bacău, la nivelul Secţiei 1 Poliţie Bacău s-au desfăşurat activităţi specifice pentru asigurarea respectării prevederilor legale de către agenţii economici dar şi pe linia prevenirii răspândirii noului Coronavirus.

Astfel, la data de 5 iunie a.c., în cadrul unei acţiuni la care au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi pompieri, a fost verificată o baza sportivă din municipiul Bacău. În urma activităţii de control desfăşurate s-a impus aplicarea de sancţiuni contravenţionale de către toate autorităţile locale, potrivit competenţei în materie, respectiv 8 amenzi în valoare de 13.200 lei: amendă în valoare de 200 lei pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020, amendă în valoare de 3000 de lei şi dispunerea suspendării activităţii unităţii economice verificate, conform Ordonanţei nr. 99/2000, amendă de 5000 de lei pentru lipsa analizei de risc, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 301/2012 precum şi amendă în valoare de 5000 de lei pentru lipsa autorizaţiei pentru muzică ambientală, conform Legii nr. 8/1996.

Ulterior, la data de 6 iunie a.c, prin apel 112, a fost sesizată tulburarea ordinii şi liniştii publice la aceeaşi bază sportivă, aspect confirmat, fiind astfel aplicate sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991.

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 22.30, s-a verificat şi constatat că, la baza sportivă verificată anterior, se aude muzică la intensitate mare, ocazie cu care au fost aplicate 2 sancţiuni în temeiul Legii nr. 61/1991, în valoare de 1300 lei.
Ulterior, la data de 25 iunie a.c., la aceeaşi  locaţie, a fost organizată o petrecere, la faţa locului constatându-se din nou încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, astfel fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18500 lei.
 
În urma acestor situaţii, au fost luate măsurile prevăzute de normele legale în vigoare, iar aspectele constatate  au fost transmise şi autorităţilor locale pentru dispunerea măsurilor, conform competenţei conferită de cadrul legislativ specific.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 435

Doi copii au murit într-un accident în Bacău! Autoturismul implicat avea anvelope de vară

09 Jan 2024 871

IPJ Bacău Prinși la furat, în flagrant delict, de Poliție

28 Nov 2023 743

Bacău Bătrână de 97 de ani, jefuită. Ce spune Poliția

26 Oct 2023 828

Un bărbat s-a rătăcit cu mașina într-o pădure. Soția lui a alertat Poliția

17 Oct 2023 988

Șantaj și înșelăciune în Bacău Un bărbat de 47 de ani reținut. Cum inducea în eroare mai mulți oameni

17 Oct 2023 758

IPJ Bacău Șoferi depistați sub influența alcoolului în urma unui eveniment rutier

02 Oct 2023 515

IPJ Bacău Activitate de prevenire a victimizării persoanelor vârstnice

29 Sep 2023 561

IPJ Bacău A ajuns în arest după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

28 Sep 2023 466

Bărbat acuzat de proxenetism și spălare de bani, prins pe o stradă din Bacău

26 Sep 2023 798

IPJ Bacău Buletin de presă

26 Sep 2023 589

IPJ Bacău Buletin de presă

25 Sep 2023 534

Descoperire șocantă într-un mijloc de transport! Ce avea asupra sa un bărbat

24 Sep 2023 1408

IPJ Bacău Depistat de polițiștii rutieri sub influența unor substanțe psihoactive

21 Sep 2023 506

IPJ Bacău Percheziții efectuate de polițiști într-un dosar penal ce vizează carduri sociale folosite ilegal

21 Sep 2023 480