IPJ Bistrița Năsăud Comunicat de presă - 18.08.2021

Nr. 317 din 18 august 2021

 
PESTE 3 KG. DE DROGURI INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTII DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD
 
 
       La data de 17 august a.c., în urma cercetărilor într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor de combatere a criminalităţii organizate Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, telefoane mobile și un card de memorie.
 
În fapt, în noaptea de 16 spre 17 august a.c., patrule mixte din cadrul dispozitivului de menținere a ordinii publice a Poliției Municipiului Bistrița au intervenit la un scandal sesizat în Bistrița. La fața locului au fost identificate persoanele implicate, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Bistrița și concubina acestuia.
 
Bărbatul a fost imobilizat, iar în urma controlului corporal și controlului autoturismului pe care îl conducea, au fost descoperite 146 de plicuri și 3 colete ce conțineau o substanță vegetală.
 
În urma analizelor s-a stabilit că este vorba despre 3,27 de kilograme de cannabis și 37,3 grame de substanțe cu efect psihoactiv, toate indisponibilizate de polițiști. Totodată, au mai fost descoperiți și indisponibilizați 3.048 de lei și 50 de euro.
 
Față de bărbatul de 31 de ani, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- B. T. Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.
 

În cauză, polițiștii și procurorii continuă cercetările.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Buletin de presă IPJ Bistriţa Năsăud

30 Aug 2021 257

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - Șofer depistat sub influența alcoolului de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

30 Jul 2021 400

IPJ Bistrița-Năsăud Comunicat de presă - 09.07.2021

09 Jul 2021 374

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 23.06.2021

23 Jun 2021 337

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 16.06.2021

16 Jun 2021 325

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 08.06.2021

08 Jun 2021 337

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 04.06.2021

04 Jun 2021 684

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 26.05.2021

26 May 2021 638