IPJ Brăila Buletin de presă - 06.07.2022

Nr. 63.309  din 06.07.2022
 
ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
 
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
 
În data de 5 iulie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
 
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
 
Astfel, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni și s-a intervenit la 48 de evenimente, 39 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 168 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.650 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 7 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Buletin de presă - 09.06.2023

09 Jun 2023 682

IPJ Brăila Buletin de presă - 08.06.2023

08 Jun 2023 676

I.P.J. BRĂILA Buletin de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 695

IPJ Brăila Buletin de presă - 13.02.2023

13 Feb 2023 597

IPJ Brăila Buletin de presă - 06.02.2023

06 Feb 2023 597

IPJ Brăila Buletin de presă - 03.02.2023

03 Feb 2023 773

IPJ Brăila Buletin de presă - 27.01.2023

27 Jan 2023 767

IPJ Brăila Buletin de presă - 26.01.2023

26 Jan 2023 892

IPJ Brăila Buletin de presă - 25.01.2023

25 Jan 2023 720

IPJ Brăila Buletin de presă - 20.01.2023

20 Jan 2023 744

IPJ Brăila Buletin de presă - 17.01.2023

17 Jan 2023 758

IPJ Brăila Buletin de presă - 16.01.2023

16 Jan 2023 895

IPJ Brăila Buletin de presă - 13.01.2023

13 Jan 2023 789

IPJ Brăila Buletin de presă - 11.01.2023

11 Jan 2023 849

IPJ Brăila Buletin de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 827