IPJ ClujAcțiune pe autostrada A3

Nr. 847604/70 din 13.03.2023
 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI PE A3
 
La data de 12 martie a.c., în intervalul orar 10:30-18:30, polițiștii din cadrul Biroului de Politia Autostrada A3 Turda-Bors au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele de pe raza județelor Cluj și Mureș.
 
Scopul principal urmărit a fost acela de a preveni și combate evenimentele negative care pot surveni din cazua nerespectării regimului legal de viteză.
 
Astfel, în urma abaterilor constatate, în intervalul menționat, polițiștii au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale, dintre care 120 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
 
Exemple semnificative:
 
       În jurul orei 11.05, polițiștii au surprins cu aparatul radar, la km 30, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Timiș, în timp ce rula cu viteza de 191 km/h. Polițiștii l-au sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, au dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
       În jurul orei 12.45, polițiștii au surprins cu aparatul radar, la km 30, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Mureș, în timp ce rula cu viteza de 201 km/h. Polițiștii l-au sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, au dispus reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile.
 
Totodată, în intervalul orar 11.50 – 18.10, polițiștii au mai surprins cu aparatul radar 4 conducători auto care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, respectiv cu viteze cuprinse între 181 – 184 km/h. Aceștia au fost sancționați contravențional, fiind aplicată măsură complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.