IPJ Cluj Buletin de presă - 13.09.2022

Nr.176560/306 din 13 septembrie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
BĂNUIT DE FURT, DEPISTAT LA SCURT TIMP DE POLIȚIȘTI
 
La circa două ore de la sesizarea furtului unui telefon mobil, polițiștii orașului Huedin au depistat persoana bănuită în județul Mureș, reușindu-se recuperarea bunului sustras.
 
 
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 14.10, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin au fost sesizați despre furtul unui telefon mobil, în valoare de 1.200 de lei, din incinta unei societăți comerciale din oraș.
 
Activitățile investigativ-operative demarate au condus la identificarea și depistarea unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din județul Neamț, care, la acel moment se afla în localitatea Leordina, din județul Mureș.
 
Bunul sustras a fost recuperat de polițiști și restituit proprietarului, respectiv unei femei în vârstă de 70 de ani, din județul Bihor.
 
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 
 
  

 
REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNSELĂCIUNE
PRIN METODA ACCIDENTULUI
 
 
 
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din județul Ialomița, cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
 
Prin metoda accidentului, sub falsa calitate de medic, acesta ar fi indus în eroare o femeie de 78 de ani, cauzând un prejudiciu estimat la 75.000 de lei.
 
 
 
În fapt, la data de 7 iulie 2021, o femeie de 78 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost apelată telefonic de către un bărbat necunoscut, care, folosind calitatea falsă de medic, sub pretextul că fiica și nepotul acesteia au suferit un accident rutier, fiind internați în spital cu fracturi ale coloanei, i-ar fi solicitat acesteia, pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare, 24.000 de euro, iar ulterior 15.000 de lei, dar și bijuterii.
 
Prejudiciul total a fost evaluat la 75.000 de lei, nerecuperat până în prezent.
 
La data de 12 septembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița – Serviciul de Investigații Criminale, bărbatul în cauză a fost depistat pe raza municipiului Fetești.
 
În urma administrării probatoriului, împotriva acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, în cursul acestei zile, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.
 
 
Polițiștii clujeni recomandă persoanelor care au rude apropiate ce se încadrează în profilul victimelor înşelăciunii prin metoda “Accidentul”, să ia legătura cu acestea pentru a le preveni asupra modului de operare folosit de către infractori, pentru a nu cădea victimele unor astfel de fapte!
 
Profilul victimei: cele mai multe persoane din această categorie sunt femei vârstnice, care locuiesc singure. Nu pun la îndoială intențiile celor din jur, chiar și pe cele ale străinilor. Mai mult, genul de evenimente relatate le stârneşte o puternică reacţie emoţională. Toate aceste trăsături le transforma în "victime perfecte".
 
ATENŢIE: Chiar dacă gravitatea evenimentului prezentat perturba gândirea analitică şi chiar dacă primul impuls firesc al oricărui părinte este să îşi ajute copilul aflat în nevoie, este esenţial să verificaţi informaţiile primite. Trebuie să aveţi în vedere faptul că autorii acestui tip de înşelăciune cunosc foarte multe elemente personale ale posibilelor victime, pentru a câştigă încrederea interlocutorului şi a-l convinge pe aceasta de veridicitatea celor relatate.
 
Nu uitaţi că în astfel de cazuri infractorii se bazează pe starea de şoc şi teama care pun stăpânire pe cei mai mulţi dintre interlocutori. Nu reacţionaţi cum se aşteaptă cei care vor să vă înşele! Nu acţionaţi precipitat!
 
Poliţiştii clujeni recomandă să nu trimiteţi sume de bani unor persoane necunoscute şi să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori aveţi suspiciuni cu privire la faptul că aţi putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune.
 
Analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi puneţi cât mai multe întrebări pentru a verifica veridicitatea informaţiilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujAutoturism răsturnat pe strada Avram Iancu din localitatea Florești

12 Apr 2024 246

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 274

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 628

IPJ ClujTânăr de 26 de ani, din comuna Așchileu Mare a fost reținut pentru 24 de ore

23 Feb 2024 369

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 426

IPJ ClujPercheziții

14 Feb 2024 404

IPJ Bistrița-Năsăud Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii Biroului de Ordine Publică

18 Jan 2024 431

IPJ Cluj În agitația caracteristică sărbătorilor de iarna, fiți atenți la bunurile personale!

18 Dec 2023 436

IPJ ClujActivități pentru siguranță rutieră la Turda

15 Dec 2023 710

IPJ ClujTestarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative

12 Dec 2023 459

IPJ ClujSiguranţa în şcoli, prioritate a polițiștilor

08 Nov 2023 430

IPJ ClujActivitățile sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului

07 Nov 2023 508

IPJ ClujRazie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Platanilor – Calea Dezmirului

03 Nov 2023 634

IPJ ClujCel în cauză este condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni

02 Nov 2023 443

IPJ ClujAcțiuni preventive

30 Oct 2023 500