IPJ Cluj Buletin de presă - 20.01.2023

Nr.847604/ 14 din 20 ianuarie 2023
 
 
MĂSURI PREVENTIVE PENTRU MINIVACANȚĂ
 
 
 
Structurile operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor fi mobilizate în minivacanța prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, respectiv în perioada 20 - 24 ianuarie, astfel încât să se intervină cu promptitudine în orice situație.
 
Așadar, vor fi intensificate activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice, în special în zonele predispuse la aglomerație,  pentru a putea preveni și combate orice faptă sau eveniment antisocial.
 
În acest context, zilnic, vor fi prezenți la datorie aproximativ 180 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și alte forțe.
 
Polițiștii vor acorda o atenție sporită cu ocazia desfășurării adunărilor și evenimentelor publice, efectuând activitățile necesare în colaborare cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
 
De asemenea, polițiștii rutieri vor monitoriza și asigura fluidizarea circulației pe drumurile publice, luând măsurile necesare pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă legea.
 
Sunt vizați cei care comit infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, precum și cei care săvârșesc fapte de natură contravențională, în special conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau încălcarea regimului legal de viteză.

 
Reamintim, dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 Apelul Unic de Urgență.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujReținut de polițiști

09 Mar 2023 266

IPJ ClujPercheziții domiciliare

03 Mar 2023 352

IPJ Cluj Buletin de presă - 02.03.2023

02 Mar 2023 359

IPJ Cluj Buletin de presă - 21.02.2023

21 Feb 2023 359

IPJ ClujPercheziții

09 Feb 2023 468

IPJ Cluj Buletin de presă - 09.02.2023

09 Feb 2023 327

IPJ Cluj Buletin de presă - 07.02.2023

07 Feb 2023 403

IPJ Cluj Buletin de presă - 27.01.2023

27 Jan 2023 539

IPJ Cluj Buletin de presă - 27.01.2023

27 Jan 2023 419

IPJ Cluj Buletin de presă - 25.01.2023

25 Jan 2023 511

IPJ Cluj Buletin de presă - 18.01.2023

18 Jan 2023 451

IPJ Cluj Buletin informativ - 09.01.2023

09 Jan 2023 870

IPJ Cluj Buletin informativ - 06.01.2023

06 Jan 2023 1254

IPJ Cluj Buletin informativ - 29.12.2022

29 Dec 2022 646

IPJ Cluj Buletin de presă - 16.12.2022

16 Dec 2022 658