IPJ Cluj Buletin de presă - 28.04.2022

Nr. 176560/154 din 28 aprilie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
DEPISTATĂ ÎN FLAGRANT ȘI REȚINUTĂ PENTRU FURT CALIFICAT
 
La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore, o femeie de 45 de ani, din județul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
La aceeași dată, în jurul orei 15.00, cea în cauză, ar fi pătruns în curtea unui imobil din municipiul Câmpia Turzii, de unde ar fi sustras suma de 305 euro, 30 de lire sterline și 260 de lei, fiind depistată de polițiști în timp ce părăsea imobilul respectiv.
 
Prejudiciul a fost recuperat.
 
Ca urmare a probatoriului administrat, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, fiind condusă și predată reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
 
 
URMĂRIT NAȚIONAL DEPISTAT
 

Un bărbat de 30 de ani, din județul Mureș, urmărit național, a fost depistat la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, în municipiul Cluj-Napoca, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri.
 
Pe numele bărbatului, la data de 3 iunie 2021, Tribunalul Prahova a emis un mandat de executarea a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
 
Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Gherla.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujAutoturism răsturnat pe strada Avram Iancu din localitatea Florești

12 Apr 2024 246

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 274

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 628

IPJ ClujTânăr de 26 de ani, din comuna Așchileu Mare a fost reținut pentru 24 de ore

23 Feb 2024 367

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 424

IPJ ClujPercheziții

14 Feb 2024 404

IPJ Bistrița-Năsăud Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii Biroului de Ordine Publică

18 Jan 2024 429

IPJ Cluj În agitația caracteristică sărbătorilor de iarna, fiți atenți la bunurile personale!

18 Dec 2023 435

IPJ ClujActivități pentru siguranță rutieră la Turda

15 Dec 2023 710

IPJ ClujTestarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative

12 Dec 2023 458

IPJ ClujSiguranţa în şcoli, prioritate a polițiștilor

08 Nov 2023 428

IPJ ClujActivitățile sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului

07 Nov 2023 507

IPJ ClujRazie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Platanilor – Calea Dezmirului

03 Nov 2023 634

IPJ ClujCel în cauză este condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni

02 Nov 2023 443

IPJ ClujAcțiuni preventive

30 Oct 2023 499