IPJ Cluj Buletin de presă - 28.07.2022

Nr. 176560/262 din 28 iulie 2022
 
 
BULTEIN DE PRESĂ
 
 
ACȚIUNE DERULATĂ DE POLIȚIȘTI ÎN CLUJ-NAPOCA
 
Polițiștii clujeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în sistem integrat, pe raza cartierului Soemșeni, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, punerea în aplicare a unor mandate de aducere, dar și în scopul prevenirii accidentelor rutiere.
 
Astfel că, la data de 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au organizat o acțiune de amploare pe raza cartierului Someșeni, respectiv pe strada Calea Dezmirului și strada Platanilor.
 
La acțiuniile derulate au fost angrenați polițiști din cadrul Secțiilor 1-7 Poliție Cluj-Napoca, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, Serviciul Criminalistic, Secția 2 Poliție Rurală Apahida cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor și polițiștilor locali.
 
Polițiștii au acționat pentru depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni și a celor urmărite în temeiul legii. 
 
Au fost legitimate 87 de persoane, verificate 21 de autoturisme, fiind puse în aplicare 7 mandate de aducere pe numele unor persoane care se sustrăgeau cercetărilor, față de care au fost luate măsuri de amprentare și fotografiere.
 
Totodată, acțiunile desfășurate de polițiști au vizat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 
**fotografii atașate
 
***
 

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII SECȚIEI 5 POLIȚIE RURALĂ DEJ
 
La data de 27 iulie a.c., în intervalul orar 18.00-19.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au luat parte la ediția a II-a a „Școlii de vară”, eveniment organizat de Parohia Ortodoxă Codor și Parohia Ortodoxă Jichișul de Jos, în comuna Jichișul de Jos.
 
La întâlnirea cu cei peste 80 de copii și aproximativ 20 de voluntari, dar și părinți, polițiștii au prezentat aspecte referitoare la prevenirea unor incidente negative pe timpul vacanței de vară, a bullying-ului, precum și a măsurilor de siguranță în mediul online.
 
Totodată, aceștia au desfășurat și o activitate interactivă în care copiilor le-au fost prezentate materialele din dotarea Poliției Române și autospeciala de serviciu.
 
La activitate au participat și efective de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej și jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gherla-Dej.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 515

IPJ ClujTânăr de 26 de ani, din comuna Așchileu Mare a fost reținut pentru 24 de ore

23 Feb 2024 333

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 374

IPJ ClujPercheziții

14 Feb 2024 364

IPJ Bistrița-Năsăud Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii Biroului de Ordine Publică

18 Jan 2024 401

IPJ Cluj În agitația caracteristică sărbătorilor de iarna, fiți atenți la bunurile personale!

18 Dec 2023 413

IPJ ClujActivități pentru siguranță rutieră la Turda

15 Dec 2023 696

IPJ ClujTestarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative

12 Dec 2023 429

IPJ ClujSiguranţa în şcoli, prioritate a polițiștilor

08 Nov 2023 411

IPJ ClujActivitățile sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului

07 Nov 2023 485

IPJ ClujRazie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Platanilor – Calea Dezmirului

03 Nov 2023 605

IPJ ClujCel în cauză este condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni

02 Nov 2023 426

IPJ ClujAcțiuni preventive

30 Oct 2023 472

IPJ Cluj Buletin de presă

22 Sep 2023 502

IPJ Cluj Buletin de presă

10 Sep 2023 545