IPJ Galați Buletin informativ - 09.07.2021

Nr. 893974 din 09 iulie 2021
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
             La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 13.20, pe D.J. 251, în comuna Matca, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
             La fața locului, polițiștii au constatat că în accidentul, care s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, au fost implicate trei autoturisme, în urma impactului rezultând rănirea unuia dintre conducătorii auto și a unui pasager din același autoturism.
             În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
 
***
 
             În aceeași zi, în jurul orei 15.20, un alt accident rutier s-a produs pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galați, victimă fiind o minoră, de 12 ani,
             În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că aceasta ar fi fost acroșată de un autoturism, condus de un bărbat, din comuna Brăhășești, în timp ce traversa strada printr-un loc nemarcat. Victima a fost transportată la spital, pentru investigații medicale, iar conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
             Și în acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
 
 
 ***
 
             La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 16.20, polițiștii Biroului Rutier  Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Tecuci.
             La fața locului, polițiștii au constatat că incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, dar la testarea alcoolscopică, unul dintre cei doi conducători auto implicați a prezentat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 
 
 
REȚINUT PENTRU FURT CALIFICAT
 

             La data de 8 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliție Foltești au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, din comuna Foltești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
             Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 26/27 martie și în ziua de 23 iunie 2021, bărbatul ar fi pătruns în două locuințe, din comuna Foltești, de unde ar fi sustras diverse bunuri.
             Cu ocazia percheziției au fost găsite și ridicate parte dintre aceste bunuri, persoana în cauză fiind condusă la sediul poliției, pentru audieri.
             În baza probelor administrate, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Galați 100 de elevi și profesori evacuați după ce un elev de clasa a VIII-a a adus un obuz la școală (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 848

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 962

Scandal între familii, la Galați. S-a lăsat cu amenzi și rețineri

25 Jan 2024 4904

Scandal pe strada Pescărușului din Galați! Polițiștii, chemați în ajutor

24 Jan 2024 796

La Galați 10.000 țigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control în trafic.Țigările erau din Republica Moldova

20 Jan 2024 977

Alertă la Galați pentru găsirea unui minor de 14 ani dispărut! Adolescentul fusese luat de tată de la școală după ce ar fi fost agresiv cu colegii

11 Jan 2024 693

Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ilegal o armă letală

06 Jan 2024 676

Șofer beat și drogat depistat în trafic la Galați! Suspectul a încercat să fugă de polițiști

06 Jan 2024 662

Mai multe persoane rănite într-un accident rutier la Galați

03 Jan 2024 1238

Scandal într-un bar din județul Galați! Un bărbat, bătut cu bestialitate

20 Dec 2023 812

Un TIR scăpat de sub control a spulberat o autoutilitară în județul Galați! Un bărbat, grav rănit

12 Dec 2023 908

Oficial de la IPJ Galați despre accidentul soldat cu trei victime! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

04 Dec 2023 1022

Vandalism în Galați! Mai mute mașini cu anvelope distruse prin înțepare și caroserii stropite cu vopsea

02 Dec 2023 709

Un polițist beat a intrat cu mașina într-un copac! Ce alcoolemie avea în momentul accidentului

24 Nov 2023 811

Film de groază la Galați! Tânără bătută de soț, copii răpiți de bunică! Cine a ajuns după gratii

22 Nov 2023 845