IPJ Galați Buletin informativ - Evenimente rutiere

Nr. 894000 din 16 august 2021
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
 
La data de 15 august a.c., în jurul orei 11.20, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Gheorghe Petrașcu, din municipiul Tecuci, s-a produs un incident rutier în care au fost implicați un autoturism și un pieton.
La fața locului, polițiștii au stabilit că, în urma incidentului, nicio persoană nu a suferit vătămări corporale. La controlul documentelor, însă, s-a constatat că bărbatul, de 60 de ani, aflat la volanul autoturismului, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
 
***
 
La data de 15 august a.c., în jurul orei 19.25, polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic, pe strada Alexandru Măcelaru, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice și a stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
***
 
Un alt conducător auto aflat sub influența alcoolului la volan, a fost depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Galați, în noaptea de 15/16 august, în jurul orei 02.50.
Bărbatul, care conducea autoturismul pe strada Brăilei, a prezentat la testarea alcoolscop valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, dar aici a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care i-a fost întocmit dosar penal.
 
 
***
 

La data de 15 august a.c., în localitatea Tulucești, din județul Galați, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 5 persoane.
În urma verificărilor la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, în el fiind implicate trei autoturisme, două dintre acestea aflate în trafic și unul parcat în afara părții carosabile.
Autoturismele au suferit avarii și, atât cei doi conducători auto, doi bărbați, de 50, respectiv 40 de ani, cât și 3 pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, în cazul bărbatului de 50 de ani, valoarea rezultată fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit doar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Galați Buletin informativ - 24.08.2021

24 Aug 2021 923

IPJ Galați Buletin informativ - 19.08.2021

19 Aug 2021 940

IPJ Galați Buletin informativ - Accidente rutiere

19 Jul 2021 1014

IPJ Galați Buletin informativ - Accidente rutiere

15 Jul 2021 809

IPJ Galați Buletin informativ - Accidente rutiere

14 Jul 2021 841