IPJ GalațiPolițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galaţi au desfășurat activităţi de investigare

Nr. 44328 din data de 26 februarie 2024
 

 
PERSOANĂ REȚINUTĂ PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT
 
 
             La data de 01 ianuarie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat de către un bărbat, din municipiul Galați, cu privire la faptul că în noaptea de 31 decembrie 2023 spre 1 ianuarie 2024, persoane necunoscute ar fi pătruns prin forțarea și escaladarea ferestrei balconului, în locuința bărbatului, aflată la parterului unui imobil din aceeași localitate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și o sumă de bani.
             Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galaţi au desfășurat activităţi de investigare, verificare şi cercetare în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în urma cărora i-au identificat pe autorii furtului, fiind vorba despre doi tineri, de 18, respectiv 16 ani, ambii din municipiul Galați.
             În urma punerii în executare a unui mandat de percheziție domiciliară și audierii celor doi tineri, în data de 22 februarie 2024, cel în vârstă de 18 ani a fost reținut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar a două zi a fost prezentat la Judecătoria Galaţi, ocazie cu care față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 zile.
             Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galaţi continuă cercetările, în vederea dispunerii tuturor măsurilor legale.
 
 
PERSOANE DEPISTATE LA VOLAN SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE SAU A SUBSTANȚELOR INTERZISE
 
 
La data de 24 februarie 2024, în jurul orei 01:18, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au depistat în timpul activității de control în trafic, un bărbat, în vârstă de 35 ani, din Galați, ce conducea autoturismul pe Bulevardul Dunărea, dinspre strada Brăilei către strada Galați, fiind sub influența alcoolului.
Conducătorul autor a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost condus la Spitalul de Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol” din Galați, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

             În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
***
 
În aceeași dată, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat un alt bărbat, în vârstă de 22 ani, din Galați, în timp ce conducea autoturismul pe DN25, în interiorul localității Șendreni, judeţul Galaţi, dinspre municipiul Tecuci către municipiul Galați, sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul din dotarea poliției rutiere indicând valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

   Conducătorul auto a fost condus la Spitalul de Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol” din Galați, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
             În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
***
 
ACȚIUNE PE LINIA PREVENIRII ȘI COMBATERII COMERCIALIZĂRII ILICITE A PRODUSELOR DIN TUTUN ȘI A BĂUTURILOR ALCOOLICE
 
 
         În data de 24 februarie 2024, în baza Planului propriu de acțiune pe linia prevenirii și combaterii comercializării ilicite a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice spirtoase, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați – Compartimentul de Ordine Publică au desfășurat controale la comercianții din Piața Micro 17 din municipiul Galați.
         Cu această ocazie, polițiștii au depistat și ridicat în vederea confiscării aproximativ 1500 de pachete de țigări și 39 de sticle de băuturi alcoolice, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova și care nu prezentau timbre de acciză eliberate de autoritățile statului român.
         De asemenea, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de o sută de mii de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
 
                                                            ***

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Galați Buletin informativ - 17.11.2021

17 Nov 2021 987

IPJ Galați Buletin informativ - 02.11.2021

02 Nov 2021 618

IPJ Galați Buletin informativ - Bărbat condamnat pentru proxenetism

27 Aug 2021 1356

IPJ Galați Buletin informativ - Mandate puse în executare de polițiști

08 Jun 2021 1088

IPJ GalațiBuletin informativ - 28.05.2021

28 May 2021 1251

Galați Tentativă de tâlhărie calificată. Autorul a recunoscut comiterea infracțiunii

09 Dec 2020 1654

Suspecți de furt prinși în flagrant. Polițiștii au făcut uz de armă pentru prinderea suspecților

13 Dec 2018 1152

UPDATE. Tânăr bănuit de comiterea unei tentative de furt, reținut de polițiștii constănţeni

07 Jun 2018 1789

Spargere la Constanța. Patru bărbaţi, doi din Galaţi, au fost arestaţi preventiv

01 Mar 2017 2089