IPJ GiurgiuOmagiu celor care, prin patriotism și sacrificiu, au desăvârșit România Mare

Nr. 7602/413 din 1 Decembrie 2023
 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ LA GIURGIU
 
Cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu aduc un omagiu celor care, prin patriotism și sacrificiu, au desăvârșit România Mare.
 
1 Decembrie a fost adoptată ca zi națională a României în anul 1990, reprezentând sărbătorirea Marii Adunări de la Alba Iulia, unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România și care simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat național.
 
Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului național, anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și sacrificii umane și materiale pentru făurirea statului național unitar.
 
Astăzi, 1 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au participat la activitățile organizate de autoritățile județene și locale, în municipiul Giurgiu, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.
 
Ceremonialul a debutat la ora 09.00, cu intonarea imnului național de către fanfara Centrului Cultural Ion Vinea și depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor, continuând cu un ceremonial religios la Biserica Eroilor și parada militară.
 
În Piața Tricolorului a defilat un pluton format din 15 agenți de poliție, conduși de către un ofițer de poliție.
 

Prin participarea la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, polițiștii giurgiuveni au dorit să aducă un omagiu înaintașilor care prin jertfă lor au contribuit la realizarea idealului de unitate națională. 
 
Polițiștii giurgiuveni din cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au asigurat măsurile specifice, pe perioada desfășurării activităților comemorative.

 
Cu ocazia Zilei Naționale a României, vă dorim cele mai călduroase felicitări și urări de sănătate, prosperitate și succes! 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.