IPJ Ialomița Comunicat de presă-20.07.2021

Nr. 110433 din 20 Iulie 2021
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
REȚINUT PENTRU VIOL ȘI VIOLARE DE DOMICILIU
 
 
Un tânăr de 17 ani, din județul Brașov a fost reținut seara trecută de polițiștii ialomițeni, pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei 86 de ani, din comuna Adâncata, și ar fi întreținut prin folosirea forței fizice, relații sexuale cu aceasta.

 
Ieri, 19 iulie a.c., în jurul orei 16.00, tânărul s-ar fi deplasat la locuința victimei, situată în comuna Adâncata, ar fi pătruns în casă și ar fi forțat-o pe femeie să întrețină relații sexuale cu el.
 
După comiterea faptelor, acesta ar fi părăsit locuința, fiind identificat în scurt timp de polițiști  pe DN1D, pe raza comunei Jilavele și condus la sediul Poliției pentru cercetări.
 
În acest caz, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele, sub coordonarea  procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.
 
Persoana în cauză a fost reținută și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Ialomița, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă.
 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 821

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5105

Percheziții la persoane bănuite de furtul mai multor unelte din incinta unei societăți comerciale

23 Dec 2023 983

O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)

22 Dec 2023 1973

În Ialomița Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru act sexual cu o minoră. Fata are doar 14 ani

07 Nov 2023 1006

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 650

IPJ Ialomița Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

27 Sep 2023 601

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 943

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 644

IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

18 Sep 2023 490

UPDATE Suspiciuni de viol la tabăra de vară a AUR organizată la Neptun-Olimp. Victima, o tânără de 17 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3095

IPJ Ialomița Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

18 Sep 2023 473

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 778

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 886

IPJ Ialomița Bărbat din Fierbinții de Jos găsit mort în locuința sa

01 Aug 2023 946