IPJ Ialomița Comunicat de presă - 21.04.2022

Nr. 54.224 din 21 Aprilie 2022
 
 
SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI ÎN SIGURANȚĂ
 
 
Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Paștelui, care va fi celebrată în acest sfârșit de săptămână.
 
În medie 100 de poliţişti ialomițeni vor fi în stradă în fiecare zi  pe tot teritoriul județului și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
 
Astfel, în perioada 22 – 25 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomița, împreună cu celelalte structuri care acționează în sistem integrat vor acţiona pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
 
Cei mai mulți polițiști care vor acționa în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi de la alte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
 
Printre măsurile suplimentare impuse la nivelul județului Ialomița, amintim:
 
Dimensionarea corespunzătoare a dispozitivelor de siguranţă publică, acordându-se atenţie în mod special locurilor cu fluenţă mare de public, în care urmează a se desfăşura slujbe religioase şi activităţi culturale, sportive, de agrement etc.
 
Intensificarea activităţilor specifice de prevenire şi combatere a infracţiunilor cu violenţă şi a oricăror acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a manifestărilor specifice acestor sărbători. 

 
Desfășurarea de acțiuni împreună cu parteneri instituționali cu competențe specifice, pentru verificarea legalității activităților comerciale, în special în zone de agrement, în scopul prevenirii și combaterii încălcării prevederilor cadrului legal/ normativ incident, cu impact asupra sănătății populației.
 

Asigurarea prezenţei active a efectivelor de poliţie rutieră şi controlul circulaţiei pe principalele artere din județul Ialomița, în zona lăcaşurilor de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru dirijarea şi fluidizarea traficului rutier şi pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere.
 
Pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii rutieri vor folosi 6 autospeciale dotate cu aparate radar precum și un dispozitiv de măsurare a vitezei cu laser, tip TruCam.
 
Verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, produse de panificaţie, precum şi vin sau alte băuturi alcoolice, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute.
 
Totodată, se va urmări identificarea locurilor unde sunt sacrificate în mod ilegal animale şi a persoanelor care se fac vinovate de nerespectarea reglementărilor legale în acest sens.
 
Sfaturi și recomandări pentru sărbătorirea Paștelui în siguranță:
 
Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar, lăcaşe de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!
 
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
 
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
 
Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor!
 
Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele, iar dacă locuiţi la curte, manifestaţi atenţie şi la anexele gospodăreşti şi locurile unde adăpostiţi păsările şi animalele!
 
Recomandăm celor de la volan şi nu numai, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.
 
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită  în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în apropierea lăcaşelor de cult şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.
  
Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
 
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
 
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 842

IPJ IalomițaDacă ai abilități de comunicare și relaționare te așteptăm să te înscrii și tu!

28 Apr 2023 448

IPJ IalomițaLocurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei și bărbați

24 Apr 2023 582

IPJ IalomițaEvaluarea activităților pe 2022

07 Feb 2023 776

IPJ Ialomița Buletin de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 759

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.12.2022

29 Dec 2022 800

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 13.12.2022

13 Dec 2022 866

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.11.2022

29 Nov 2022 818

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 25.11.2022

25 Nov 2022 795

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 14.09.2022

14 Sep 2022 857

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 715

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 656

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 22.08.2022

22 Aug 2022 755

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 27.07.2022

27 Jul 2022 899

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 18.07.2022

18 Jul 2022 813