IPJ Ialomița Comunicat de presă - Percheziții la persoane bănuite de furt

Nr. 110500 din 16 Septembrie 2021
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT
 
 
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În cadrul activităților au fost desfășurate și 21 de percheziții domiciliare, pe raza localităților ialomițene Borănești, Coșereni, Gârbovi, Amara și Ciulnița, precum și Jilava din județul Ilfov,  în urma cărora 8 persoane a fost reținute pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
La primele ore ale dimineții, 120 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, criminalistică și investigații criminale, au desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere precum și pentru punerea în executare a 21 mandate de percheziție domiciliară, ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din societăți comerciale, persoane din anturajul acestora precum și tăinuitori de bunuri provenite din infracțiuni. 
 
Față de 8 bărbați s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind prezentați magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
 
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe produse fito-sanitare, scule electrice, un generator mobil, un compactor, precum și cabluri electrice.
 
Activitățile de probare a infracțiunilor s-au desfășurat cu sprijinul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni și în colaborare cu lucrătorii din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale Ialomița.
 

În cadrul razei au fost instituite filtre rutiere pe DN 2 (E85) și DJ 201 și au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 14.000 de lei.
 
Totodată, față de 1 conducător auto a fost luată măsura complementară de reținere a  certificatului de înmatriculare, în timp ce un alt șofer a rămas fără permisul de conducere pentru încălcarea normele rutiere.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.