IPJ Ialomița Știre de presă - Adăposturile canine, verificate de polițiști

Nr. 11035 din 11 Iunie 2021
 
 
 
ADĂPOSTURILE CANINE, VERIFICATE DE POLIȚIȘTI
 
În perioada 9-10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au acționat pe raza municipiilor Slobozia și Fetești, precum și orașelor Amara și Țăndărei, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind adăposturile canine.
 
Scopul activităților a fost de verificare a modului în care funcționează aceste adăposturi, condițiile în care sunt cazați câinii fără stăpân, precum și condițiile în care se efectuează transportul, hrănirea, deparazitarea și vaccinarea animalelor.
.
Polițiștii au verificat și modul în care personalul angajat își respectă atribuțiile conform fișei postului, programul de lucru, precum și modul în care populația este informată de existența adăpostului, programul de vizitare și posibilitatea de adopție sau revendicare.
 
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au discutat cu personalul și reprezentanții adăposturilor canine, și au făcut recomandări cu privire la respectarea legislației în vigoare.
 
Controalele cu această tematică se vor desfășoară pe tot parcursul anului, pentru prevenirea actelor de violență sau abandon în care sunt implicate animale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 821

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5104

Percheziții la persoane bănuite de furtul mai multor unelte din incinta unei societăți comerciale

23 Dec 2023 983

O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)

22 Dec 2023 1968

În Ialomița Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru act sexual cu o minoră. Fata are doar 14 ani

07 Nov 2023 1004

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 650

IPJ Ialomița Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

27 Sep 2023 597

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 942

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 644

IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

18 Sep 2023 488

UPDATE Suspiciuni de viol la tabăra de vară a AUR organizată la Neptun-Olimp. Victima, o tânără de 17 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3092

IPJ Ialomița Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

18 Sep 2023 472

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 777

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 884

IPJ Ialomița Bărbat din Fierbinții de Jos găsit mort în locuința sa

01 Aug 2023 945