IPJ IașiBuletin de presă - 16.09.2022

Nr. 110.598 din 16 septembrie 2022
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ 16.09.2022
 
 
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
În ziua de 15 septembrie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 3 acţiuni şi s-a intervenit la 76 de evenimente, dintre care 71 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 34 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 329 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 102.620 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 26 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
 
 

 
UPDATE - REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURTURI DIN MAGAZINE
La data de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada 14 martie – 1 septembrie a.c., acesta ar fi sustras mai multe articole vestiamentare, din patru magazine, aflate într-un centru comercial din municipiul Iași.
Prejudiciul total în valoare de aproximativ 8.000 de lei a fost recuperat, fiind restituit reprezentanților societăților.
La data de 15 septembrie a.c., bărbatul reținut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate.
 
MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, emis de Tribunalul Iași, pe numele unui tânăr de 20 de ani.
Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza mandatului de executare a pedepsei, tânărul a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei.
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI IEȘENI, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii rutieri din municipiul Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării legislației rutiere de către bicicliști și conducători de trotinete.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.355 de lei, dintre care 20 pentru abateri săvârșite de conducători de trotinete electrice și 18 pentru abateri săvârșite de bicicliști, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și au fost reținute 5 permise de conducere.
Spre exemplu, un biciclist în vârstă de 21 de ani a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus bicicleta neregulamentar, pe o stradă din municipiul Iași.
 
ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR IEȘENI
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași au defășurat mai multe activități preventive, la Centrele de cartier Păcurari, Dacia, Nicolina și Frumoasa, din municipiul Iași.
Astfel, polițiștii au transmis recomandări cu privire la măsurile de precauție ce trebuie cunoscute și aplicate pentru prevenirea furturilor din locuințe, fiind totodată distribuite pliante cu sfaturi preventive, referitoare la tematica abordată.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe:
- Verificați dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate – chiar dacă ați ieşit din casă doar pentru câteva minute;
- Montați o alarmă vizibilă şi activați-o de fiecare dată când plecați de acasă;
- Nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (Hoţii caută întotdeauna acolo);
- Nu lăsați obiecte în afara casei pe care hoţii le pot utiliza pentru a pătrunde în casă;
- Asigurați-vă că obiectele de valoare precum sume de bani, laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră;
- Nu faceţi cunoscută public plecarea dumneavoastră de acasă (nu postați pe rețele de socializare că sunteți în călătorie);
- Atunci când plecați în vacanţă, discutați cu un vecin sau o cunoştinţă să treacă periodic să verifice starea locuinţei şi să colecteze corespondența;
- Montați pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite;
- Nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;
- Fiți atent la FALŞII VIZITATORI!! Pentru a  intra în casă, hoții pot pretinde că sunt lucrători ai rețelelor de gaze, polițiști, agenți de vânzări sau chiar practicanți ai diverselor culte religioase. Verificați foarte atent identitatea și calitatea acestor persoane și permiteți-le accesul în locuință abia după ce v-ați format convingerea că sunt persoane de încredere.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ SibiuCercetat pentru tâlhărie calificată, un bărbat a fost arestat preventiv

17 Apr 2024 201

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 268

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 276

IPJ Bistrița-NăsăudNereguli la regimul rutier, constatate în flagrant delict, de polițiștii Biroului de Ordine Publică

16 Apr 2024 217

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 206

IPJ SibiuBărbați monitorizați electronic, cercetați penal pentru violență în familie

15 Apr 2024 239

IPJ ArgeșReținut de polițiștii de investigații criminale piteșteni

12 Apr 2024 302

IPJ Bistrița-NăsăudBărbat care conducea un tractor, depistat sub influența băuturilor alcoolice

12 Apr 2024 236

IPJ ClujAutoturism răsturnat pe strada Avram Iancu din localitatea Florești

12 Apr 2024 236

IPJ SibiuBărbați reținuți, cercetați penal pentru furt

11 Apr 2024 238

IPJ ArgeșAcțiuni ale polițiștilor piteșteni

09 Apr 2024 237

IPJ SibiuCercetat pentru încălcarea măsurilor din ordinul de protecție și agresiune împotriva fostei concubine

09 Apr 2024 276

IPJ Argeș Sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier

08 Apr 2024 299

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 264

IPJ Bistrița-NăsăudDoi tineri vizați în cadrul unui dosar penal de conducere fără permis

08 Apr 2024 227