IPJ Iași Buletin de presă -Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

Nr. 68.467 din 15 iunie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
  
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 14 iunie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 85 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 225 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 20 de infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 10 acțiuni și s-a intervenit la 89 de evenimente, dintre care 79 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 20 de infracţiuni.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 226 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 80.562 de lei.
 

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

 
 
 
UPDATE://CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI RUTIERE

 
La data de 10 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea- Postul de Poliţie Mironeasa au depistat un tânăr de 33 ani, care ar fi condus un auto pe DC 49, pe raza comunei Mironeasa avariind o autoutilitară parcată regulamentar.
 
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
De asemenea, din verificări a rezultat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui auto fără permis de conducere.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 iunie a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
La data de 15 iunie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER

 
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 14 iunie a.c., un tânăr de 22 de ani ar fi condus un scuter neînmatriculat, pe raza comunei Popricani şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.
 
De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Cercetările continuă.
 
 
DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTO NEÎNMATRICULAT

 
La data de 14 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au oprit pentru control, pe raza comunei Focuri, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani.
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, numărul de înmatriculare montat pe acesta fiind expirat.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
Cercetările continuă.
 
 
 
 
 
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR IEŞENI PENTRU SIGURANŢA RUTIERĂ

 
La data de 14 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au acţionat, pe raza municipiului Iaşi, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
 
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.255 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea legislaţiei rutiere de către pietoni şi 46 pentru alte abateri.
 
De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 2 permise de conducere.
 
Spre exemplu, o tânără de 20 de ani a fost sancţionată contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a traversat bulevardul Anastasie Panu, din municipiul Iaşi, prin loc nepermis pietonilor.
 
 
ACTIVITĂŢI PREVENTIVE ALE POLIŢIŞTILOR IEŞENI

 
La data de 14 iunie a.c., în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi“, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași au desfăşurat trei activităţi informativ-preventive în cadrul căreia au discutat cu elevii Şcolii Gimnaziale din comuna Mironeasa.
 
Poliţiştii au transmis elevilor claselor I informaţii legate de măsurile ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală, în familie, la şcoală sau pe stradă.
 
De asemenea, elevii au primit informaţii referitoare la educaţia rutieră, fiind prezentate principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pentru a fi în siguranţă, pe stradă, în calitate de pieton sau de biciclist, și în mijloacele de transport, în calitate de pasager.
 
  
La data de 14 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au desfăşurat o activitate educativ-preventivă, la Liceul Teoretic “Miron Costin”, din municipiul Paşcani.
 
Scopul activităţii a fost acela de a preveni delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, fiind prezentate principalele măsuri ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală şi a bunurilor.
 
 
  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 631

Tâlhărie la o sală de jocuri din Iași! Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea suspectului

17 Jan 2024 747

Două fetițe afectate de o soluție necunoscută care le-a provocat leziuni

16 Jan 2024 746

Erou în uniformă. Cine este polițistul care a împiedicat o tragedie

29 Dec 2023 880

Accident rutier în județul Iași! O persoană a ajuns la spital! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

29 Dec 2023 1319

Accident mortal în noaptea de Crăciun! Un tânăr de 24 de ani a murit! Șoferul implicat era băut

25 Dec 2023 2384

IPJ Iași Doi tineri din Republica Moldova, cercetați pentru furt calificat. Ce au sustras aceștia

15 Nov 2023 734

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 910

În Iași Avea emis ordin de protecție pentru violență conjugală, dar nici pe acesta nu l-a respectat

13 Oct 2023 846

În Iași Nouă indivizi au dat buzna în casa unor tineri și i-au „buzunărit”. Cercetări și percheziții pentru tâlhărie calificată

27 Sep 2023 1113

Polițist implicat în fabrica de droguri de la Iași! (FOTO+VIDEO)

20 Sep 2023 1089

Iași Tânăr de 21 de ani, suspectat că ar fi furat mai mulți baloți de fân

07 Sep 2023 761

Oficial de la IPJ Iași! Ce spun polițiștii despre explozia de la brutăria din Pașcani

28 Aug 2023 742

Doi motocicliști din Iași au fost amendați de polițiști după ce nu au oprit la semnalul acestora

27 Aug 2023 941

Activități de informare pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri/substanțe interzise în Iași

18 Aug 2023 703