IPJ Iași Buletin de presă - Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

Nr. 68.536 din 13 iulie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 12 iulie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 4 acțiuni și s-a intervenit la 120 de evenimente, dintre care 111 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 35 de infracţiuni.
 

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 52.275 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 10 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
 
 
 
BĂRBAŢI BĂNUIŢI DE FURT, IDENTIFICAŢI DE POLIŢIŞTI
 
La data de 12 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au identificat doi bărbaţi, de 40 de ani, respectiv 42 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în cursul zilei de 12 iulie, cei doi ar fi sustras un podeţ metalic de pe un şantier, din municipiul Iaşi, fiind depistaţi la scurt timp de poliţişti.
 
Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate.
 
Cercetările continuă.
 
 
DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTO, AVÂND SUSPENDAT DREPTUL DE A CONDUCE
 
La data de 12 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, în municipiul Iaşi, un autoturism condus de un 39 de ani.
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Cercetările continuă.
 
 
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR IEŞENI PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

 
În perioada 9 – 11 iulie a.c., peste 140 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, împreună cu jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai I.T.M. Iaşi şi D.S.P. Iaşi au acţionat, în special în zona cluburilor şi barurilor, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale.
De asemenea, s-a acţionat pe linie rutieră, pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acţiunii au fost verificate 51 de obiective şi au fost legitimate 871 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 367 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 288.955 de lei, dintre care:
- 146 conform Legii nr. 61/1991, pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire social, a ordinii şi liniştii publice
- 132 conform O.U.G. nr. 195/2002, pentru abateri la regimul rutier
- 34 conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID
- 55 pentru alte abateri
Poliţiştii rutieri au reţinut 13 permise de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare şi un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare.
Spre exemplu, administratorul unei societăţi comerciale a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012, deoarece nu avea întocmită analiza de risc la securitate fizică şi nu avea asigurată intervenţia în caz de evenimente.
 
PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA - ACTIVITATE PREVENTIVĂ A POLIŢIŞTILOR IEŞENI
 
La data de 12 iulie a.c., în cadrul Proiectului de informare „Paza bună trece primejdia rea!”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi au desfăşurat o activitate informativ-preventivă, pe raza comunei Grajduri.
 
Scopul a fost acela de a informa populaţia cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască şi să le aplice pentru prevenirea furturilor de animale şi a furturilor din gospodării sau anexe.
 
În cadrul activităţilor, au fost distribuite afişe şi pliante cu recomandări preventive şi totodată s-a urmărit informarea cetăţenilor din categoriile vulnerabile cu privire la prevederile legale care reglementează paza bunurilor şi animalelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 631

Tâlhărie la o sală de jocuri din Iași! Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea suspectului

17 Jan 2024 747

Două fetițe afectate de o soluție necunoscută care le-a provocat leziuni

16 Jan 2024 746

Erou în uniformă. Cine este polițistul care a împiedicat o tragedie

29 Dec 2023 879

Accident rutier în județul Iași! O persoană a ajuns la spital! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

29 Dec 2023 1318

Accident mortal în noaptea de Crăciun! Un tânăr de 24 de ani a murit! Șoferul implicat era băut

25 Dec 2023 2384

IPJ Iași Doi tineri din Republica Moldova, cercetați pentru furt calificat. Ce au sustras aceștia

15 Nov 2023 734

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 910

În Iași Avea emis ordin de protecție pentru violență conjugală, dar nici pe acesta nu l-a respectat

13 Oct 2023 846

În Iași Nouă indivizi au dat buzna în casa unor tineri și i-au „buzunărit”. Cercetări și percheziții pentru tâlhărie calificată

27 Sep 2023 1113

Polițist implicat în fabrica de droguri de la Iași! (FOTO+VIDEO)

20 Sep 2023 1089

Iași Tânăr de 21 de ani, suspectat că ar fi furat mai mulți baloți de fân

07 Sep 2023 761

Oficial de la IPJ Iași! Ce spun polițiștii despre explozia de la brutăria din Pașcani

28 Aug 2023 742

Doi motocicliști din Iași au fost amendați de polițiști după ce nu au oprit la semnalul acestora

27 Aug 2023 941

Activități de informare pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri/substanțe interzise în Iași

18 Aug 2023 703