IPJ Iași Buletin de presă - Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

Nr. 68.544  din 19 iulie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 18 iulie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 110 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 4 acțiuni și s-a intervenit la 112 de evenimente, dintre care 104 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 39 de infracţiuni.
 

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat  399 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 86.395 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 8 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
 
 
 
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS, ARESTAT PREVENTIV
 
 
La data de 17 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Urbană Iaşi au depistat un tânăr, de 20 ani, care conducea un auto pe drumul public din mun. Iaşi, deşi nu ar deţine permis de conducere.
 
De asemenea, în momentul opririi, acesta a aruncat din auto o folie din aluminiu în care se afla o substanţă vegetală de culoare verde oliv, cu miros înţepător, care a fost ridicată de poliţişti, în vederea expertizării.
 
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
 
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu substanţe cu efect psihoactiv.
 
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto fără permis de conducere.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi instanţei de judecată, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETATĂ PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANŢE
 
La data de 18 iulie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au depistat pe raza mun. Iaşi o femeie, de 35 ani care conducea un auto pe drumul public, având în urma testării alcoolscopice, valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANŢE
 
La data de 18 iulie a.c., poliţiştii Serviciului  Rutier Iaşi au depistat pe raza mun. Iaşi un bărbat, de 38 ani care conducea un auto pe drumul public, având în urma testării alcoolscopice, valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT PENTRU REFUZUL SAU SUSTRAGEREA DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE
 
La data de 18 iulie a.c., poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că pe o stradă din mun. Iaşi a avut loc un accident rutier.
 
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au depistat un bărbat, de 34 ani, care ar fi pierdut controlul asupra autoturismului şi ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
 
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi recoltarea de probe biologice, motiv pentru care, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.
 
Cercetările continuă.
 
CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
 
La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Tg. Frumos au depistat un tânăr, de 21 ani, care conducea un moped deşi nu ar deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
 
CONDUCEA UN AUTO NEÎNMATRICULAT PE DRUMUL PUBLIC
 
La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii au depistat un bărbat, de 38 ani, care conducea un auto, pe drumul public, ce figura ca fiind radiat din circulaţie din Danemarca, din data de 15.03.2021.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto ce nu are drept de circulaţie în România.
 
CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
 
La data de 18 iulie a.c.,  în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au depistat un tânăr, de 25 ani, care conducea un tractor pe DN 24 Bivolari deşi nu ar deţine permis de conducere. Acesta tocmai fusese implicat într-o tamponare.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto fără permis de conducere.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT DE POLIŢIŞTI PENTRU DISTRUGERE
 
Poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău au identificat şi condus la cercetări un tânăr, de 26 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere.
 
Astfel, din cercetări a rezultat faptul că la data de 17 iulie a.c., în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc, din oraşul Hîrşău, din cauză că ar fi pierdut o sumă importantă de bani ar fi distrus aparatul la care juca.
 
La finalizarea cercetărilor, dosarul penal întocmit va fi înaintat cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Iași Buletin de presă -Percheziții efectuate de polițiști în cazuri de furt

16 Sep 2021 276

Buletin de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi 31 august 2021

01 Sep 2021 172

Buletin de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi 30 august 2021

31 Aug 2021 472

Acţiuni ale IPJ Iaşi pentru siguranţa cetăţenilor

30 Aug 2021 141

IPJ Iași Comunicat de presă - 09.08.2020

09 Aug 2021 256

IPJ Iași Buletin de presă - Bani predați poliției

05 Aug 2021 245

IPJ Iași Buletin de presă -05.08.2021

05 Aug 2021 266

IPJ Iași Buletin de presă - Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

02 Aug 2021 255

IPJ Iași Buletin de presă -30.07.2021

30 Jul 2021 311

IPJ Iași Buletin de presă -29.07.2021

29 Jul 2021 299

IPJ Iași Comunicat de presă - Activitatea poliţiştilor rutieri în primele 6 luni ale anului 2021

28 Jul 2021 292

IPJ Iași Comunicat de presă -28.07.2021

28 Jul 2021 282

IPJ Iași Buletin de presă -28.07.2021

28 Jul 2021 300

IPJ Iași Buletin de presă -27.07.2021

27 Jul 2021 278

IPJ Iași Buletin de presă - 26.07.2021

26 Jul 2021 317