IPJ Timiș Comunicat de presă - 10.05.2022

Nr. 133 din 11 Mai 2022
 
EDUCAȚIE RUTIERĂ LA GRĂDINIȚELE „PRIMII PAȘI ȘI „BUBURUZELE”
 
Poliţiștii Biroului Rutier Timișoara au desfășurat activități educativ- preventive la două grădinițe private din Timișoara și Giroc.
 
Având în vedere proiectul „Îmi salvez planeta, merg cu bicicleta”, derulat de Grădinița cu program prelungit „Primii Pași” din Timișoara, polițiștii Biroului Rutier i-au învățat pe cei mici ce reguli trebuie respectate atunci când merg cu bicicleta, precum și locurile pe unde se poate circula cu aceasta.
 
Polițiștii au continuat activitatea de responsabilizare a celor mai mici participanți la trafic și la Grădinița cu program prelungit „Buburuze” din Giroc, unde le-au transmis micuților regulile de circulație pe care trebuie să le respecte un bun pieton.
 
Micuţii au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar prin locuri semnalizate, fără a alerga.
 
Totodată, aceştia au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului, fiind instruiți cum să traverseze strada.
 
Micuţii au fost foarte receptivi şi activi în cadrul lecţiilor predate de  poliţişti.
 
Responsabilizarea celor mici în ceea ce priveşte regulile de circulaţie, ca măsură pentru siguranța acestora, ca participanți la traficul rutier reprezinta o preocupare permanentă pentru poliţiştii timișeni.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un autotren din Timiș, răsturnat pe șosea. Șoferul încarcerat, declarat decedat

01 Aug 2023 883

IPJ Timiș -Comunicat de presă - 15.09.2022

15 Sep 2022 582

IPJ Timiș Comunicat de presă - 05.09.2022

05 Sep 2022 635

IPJ Timiș Comunicat de presă - 05.05.2022

05 May 2022 667

IPJ Timiș Comunicat de presă - 02.05.2022

02 May 2022 620

IPJ Timiș Comunicat de presă - 29.04.2022

29 Apr 2022 604

IPJ Timiș Comunicat de presă - 28.04.2022

28 Apr 2022 639

IPJ Timiș Comunicat de presă - 20.04.2022

20 Apr 2022 623