IPJ Tulcea - Comunicat de presă -Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19

Nr. 184882 din 8 iunie 2021
                                                                                              
COMUNICAT DE PRESĂ
ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII TULCENI
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, au fost verificate peste 250 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 500 de persoane (din care 17 au fost identificate că nu respectă măsurile stabilite) și verificate peste 50 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.
 
Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.
 
Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.
 
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
                                                                                   

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Accident rutier pe DN22D. Două victime, printre care un minor

27 Jul 2021 557

Tulcea. Acțiune a polițiștilor. Sute de autovehicule controlate. Șoferii vitezomani, sancționați

26 Jul 2021 466

Tinerii absolvenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, au depus jurământul. Cine sunt cei repartizați la IPJ Tulcea

26 Jul 2021 568

Tulcea Accident între un autoturism și un TIR. Un șofer de 72 de ani, rănit

26 Jul 2021 557

Oficial de la IPJ Tulcea Valurile nu iartă. O persoană înecată, în zona Sulina

22 Jul 2021 685

Tânăr de 16 ani, pieton, rănit în județul Tulcea

11 Jul 2021 617

Tulcea Acțiune a polițiștilor, pe linie economică. Agenți economici verificați și amenzi aplicate

08 Jul 2021 499

Tulcea Motociclist, rănit într-un accident rutier

08 Jul 2021 687

Județul Tulcea Au fost reluate căutările adolescentului dispărut în Dunăre (galerie foto)

07 Jul 2021 571

IPJ Tulcea Anunț privind recrutarea candidaţilor la concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, sesiunea 2021

02 Jul 2021 745

IPJ Tulcea Comunicat de presă - Admitere Academia de Poliție

02 Jul 2021 435

Județul Tulcea Tânăr, prins conducând băut și fără permis un moped neînmatriculat

30 Jun 2021 595

IPJ Tulcea - Buletin de presă - 28.06.2021

28 Jun 2021 357

Accident rutier grav la ieșire din Mihai Viteazu-județul Constanța. O mașină s-a răsturnat. Șoferul a murit. Trei răniți dintre care doi copii

28 Jun 2021 5873

Pericol pe șosea între Constanța și Tulcea Un șofer băut a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal cu o dubă (galerie foto+video)

22 Jun 2021 2880