ISU BihorComunicat de presă - 12.12.2022

Nr. 290 Oradea, 12.12.2022
 
COMUNICAT DE PRESĂ
Marți, 13 – Ziua Informării Preventive”:Ghinionul poate fi prevenit!
 
            Cu prilejul “Zilei Informării Preventive”, marcată, începând cu anul 2011, în fiecare zi de marți 13, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) reamintește bihorenilor faptul că diminuarea vulnerabilității în fața riscurilor generatoare de situații de urgență se poate realiza prin respectarea regulilor și măsurilor preventive specifice.
 
De la începutul acestui an până în data de 1 decembrie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea a peste 1200 de incendii, din care 576 de incendii și 658 de incendii de vegetație uscată și altele, în urma acestor evenimente înregistrându-se, din nefericire, 4 persoane decedate, respectiv 29 de persoane rănite.
Cele mai frecvente categorii de împrejurări determinante ale incendiilor au fost utilizarea focului deschis fără respectarea normelor de apărare împotriva                             incendiilor - 658 de incendii și instalaţiile electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate, în acest an, echipajele de pompieri intervenind la 182 de incendii de natură electrică, precum și coșurile de fum defecte sau necurățate -113 incendii.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu victime omenești și daune materiale, pompierii militari bihoreni desfășoară, în permanență, la nivelul întregului județ, acțiuni de informare și educație preventivă în cadrul campaniilor R.I.S.C. „Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!”, R.I.S.C. „Siguranța NU e un joc de noroc!” și “Mai bine previi, decât să nu fii”, urmărind sistematic, crearea unui comportament preventiv și a unei atitudini proactive în rândul comunității. Astfel, de la începutul anului până în prezent, pompierii bihoreni au organizat și desfășurat 2093 de instruiri în domeniul situațiilor de urgență, la care au participat 19 372 de persoane și 1831 de exerciții de evacuare, în care au fost implicate peste 37 400 de persoane.
            În cursul zilei de marți, 13 decembrie a.c., personalul Inspecției de Prevenire și al Serviciului Pregătire Pentru Intervenție Și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” va desfășura în școli și la operatori economici din municipiul Oradea, acțiuni de pregătire a populației, vizând conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează instalații și aparate electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate, în cazul utilizării coșurilor de fum deteriorate, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile și a folosirii necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu. În cadrul aceleiași activități, bihorenilor le vor fi  prezentate principalele măsuri și reguli de apărare împotriva incendiilor, precum și modul în care în care trebuie să se comporte în cazul producerii unor situații de urgență.
 
 
  •  
           
Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a alăturat iniţiativei derulate la nivel european, stabilind ca în  fiecare zi de marţi 13,  să fie organizată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile ce au loc în această zi urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor generate de nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situaţii de urgenţă şi familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa şi bunurile.
         

 
Compartiment Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 322

ISU Bihor 47 de ani de la cutremurul din 1977

04 Mar 2024 317

ISU Bihor Acțiuni de informare preventivă desfășurate de pompierii bihoreni

27 Feb 2024 345

ISU BihorPeste 400 de copii instruiți de pompierii bihoreni, în ultimele două zile

16 Feb 2024 364

ISU Bihor Pompierii bihoreni vă îndeamnă să fiți prevăzători

13 Feb 2024 373

ISU BihorCe facem dacă ajungem la locul unui accident rutier?

11 Jan 2024 343

ISU BihorPeste 130 de intervenții și misiuni ale salvatorilor bihoreni în minivacanța de Revelion

03 Jan 2024 477

ISU BihorMisiuni desfășurate de pompierii bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase

14 Dec 2023 406

ISU BihorAtenționări și avertizări meteorologice pentru județul Bihor

13 Dec 2023 547

ISU BihorRecomandările pompierilor bihoreni pentru protejarea populației

13 Dec 2023 335

ISU BihorSimptomele intoxicației cu monoxid de carbon

11 Dec 2023 375

ISU Bihor„Salvatorii din pasiune” sărbătoriți de pompierii bihoreni

05 Dec 2023 508

ISU Bihor20 Noiembrie - Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

20 Nov 2023 417

ISU BihorBunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum

08 Nov 2023 409

UPDATE. ISU Bihor Bunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum (FOTO)

08 Nov 2023 678