ISU Bihor Comunicat de presă - Misiune de salvare a unui băiețel, în Oradea

Oradea, 14.07.2021
COMUNICAT DE PRESĂ
       Misiune de salvare a unui băiețel, în Oradea

 
                          „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“
 
Pompierii militari orădeni au acționat pentru salvarea unui băiețel în vârstă de patru ani, aflat singur acasă, în toiul nopții.
În acest context, pompierii bihoreni le adresează părinților, bunicilor și tutorilor legali ai copiilor, rugămintea de a-i supraveghea în permanență pe cei mici și de a nu-i lăsa, în niciun caz, singuri acasă, întrucât copiii sunt imprevizibili și vulnerabili în fața riscurilor existente chiar în propria locuință (pericol de blocare a căilor respiratorii cu mâncare, monede, piese de jucării, nasturi și alte obiecte mici, pericol de intoxicare cu medicamente sau produse de curățenie, pericolul de a deschide fereastra și a cădea de la înălțime, pericol de electrocutare, pericol de incendiu ș.a.m.d), putând oricând să-și pericliteze sănătatea sau chiar viața.
 
 
În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 23.35, un locatar al unui bloc de locuințe situat pe strada Onisifor Ghibu din Oradea, a solicitat prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate pentru salvarea unui copil care se afla singur acasă, într-un apartament situat la etajul 2 al blocului învecinat, apelantul precizând că îl auzise plângând de mai multă vreme.
La adresa indicată s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care, au constatat că două din ferestrele apartamentului erau deschise, existând riscul ca cel mic să ajungă la nivelul acestora și să cadă de la înălțime.
 Utilizând scara culisabilă, salvatorii au pătruns operativ, prin una dintre ferestrele deschise, în camera în care se afla copilul, liniștindu-l și înlăturând pericolul producerii unui eveniment nedorit.
Pompierii militari l-au predat pe cel mic, teafăr, tatălui care, între timp, sosise acasă.
 
 
  
Atenție Părinți: Protejați viața copiilor dumneavoastră supraveghindu-i în permanență!
 

 
„Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“
 

La nivelul județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” desfășoară Campania „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“, lansată la nivel național în luna decembrie a anului trecut, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.
Scopul campaniei îl reprezintă conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.
 
În ultimii opt ani, peste 370 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe și peste 100 dintre aceștia şi-au pierdut viaţa. Cei mai mulți au fost lipsiţi de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor.
 
Potrivit sondajului realizat de IRES pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de 10 ani nesupravegheați în locuință. De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.
Totodată, potrivit datelor IGSU, în ultimii opt ani, 378 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe, iar 104 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Cele mai multe dintre micuțele victime au fost lipsite de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 69% provin din mediul rural, iar 31% din mediul urban.
De aceea, conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe este obiectivul principal al campaniei naționale “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 263

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 283

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 337

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oșorhei

14 Mar 2024 323

ISU Bihor Proiectil funcțional descoperit în comuna Sânmartin

07 Mar 2024 263

ISU Bihor Lebădă salvată de pompieri, în Oradea

05 Mar 2024 279

ISU Bihor 47 de ani de la cutremurul din 1977

04 Mar 2024 279

ISU Bihor Acțiuni de informare preventivă desfășurate de pompierii bihoreni

27 Feb 2024 322

ISU BihorPui de pisică salvat de pompieri, dintr-o fântână

21 Feb 2024 348

ISU BihorBunicuță salvată de pompierii orădeni

19 Feb 2024 334

ISU BihorIncendiu la o locuință din Lugașu de Sus

19 Feb 2024 306

ISU BihorPeste 400 de copii instruiți de pompierii bihoreni, în ultimele două zile

16 Feb 2024 329

ISU Bihor Pompierii bihoreni vă îndeamnă să fiți prevăzători

13 Feb 2024 346

ISU Bihor Patru incendii de vegetație uscată produse în Bihor, în mai puțin de patru ore

12 Feb 2024 312

ISU BihorAtenție la centralele termice! Incendiu la o gospodărie din Sânmartin

06 Feb 2024 325