ISU Bihor Comunicat de presă - Modificări legislative ce simplifică procedura de obţinere a avizului și autorizației de securitate la incendiu

Oradea, 07.07.2021
                                                            COMUNICAT DE PRESĂ
Modificări legislative ce simplifică procedura de obţinere a avizului și autorizației de securitate la incendiu
 
         
          Obținerea autorizației de securitate la incendiu nu se mai impune în cazul  schimbării destinației construcțiilor, dacă noua destinație respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare și de echipare privind cerința de securitate la incendiu.
 
          Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor aduce la cunoștința operatorilor economici, instituțiilor și unităților administrativ – teritoriale din județ, faptul că, în data de 30 iunie 2021, în Monitorul Oficial nr. 647, a fost publicată ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor, prin care au fost aduse modificări Legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că noile prevederi simplifică procedura de obținere a avizului și autorizației de  securitate la incendiu.

          Până în momentul publicării OUG 80/2021, Legea 307/2006 prevedea faptul că avizele și autorizațiile de securitate la incendiu se emit pentru construcții existente, atunci când la acestea se execută lucrări de modificare și/sau schimbare de destinație. Cu toate acestea, așa cum se precizează și în Nota de fundamentare a OUG 80/2021,  unele lucrări de modificare executate nu influențează cerința securitate la incendiu a construcțiilor. În această categorie pot fi incluse, cu titlu exemplificativ, lucrările de consolidare, intervențiile la acoperișul clădirii care constă în lucrări de înlocuire a învelitorii și a suportului acesteia, precum și cele pentru extinderi sau schimbări de destinație ale unor încăperi aparținând construcțiilor existente, în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executarea de lucrări la acestea. În aceste condiții, procesul de avizare/autorizare privind cerința securitate la incendiu era unul formal, în cadrul căruia elaborarea documentației tehnice consta doar în modificarea unor denumiri, fără a fi prevăzute măsuri suplimentare de protecție.

Astfel, în scopul debirocratizării procesului de autorizare privind securitatea la incendiu, odată cu intrarea în vigoare a OUG 80/2021, se menține valabilitatea autorizației de securitate la incendiu în cazul construcțiilor la care se schimbă destinația, nefiind necesară reluarea procedurii de autorizare, în condițiile în care noua destinație respectă toate prevederile reglementărilor privind securitatea la incendiu (Art. 301 alin. (3) din Legea 307/2006 actualizată) .

Un alt aspect important prevăzut de noul act legislativ, vizează termenul stabilit pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru unele obiective de investiții la care sunt în derulare măsuri sau lucrări necesare pentru obținerea acestui act administrativ, astfel că, potrivit noilor reglementări, pentru construcțiile și amenajările pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în vederea conformării construcției la cerința de securitate la incendiu, termenul pentru obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu este data de 31 decembrie 2022 (Art. 571 alin. (1)  din Legea 307/2006 actualizată).

          ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor, poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor:
www.isubh.ro (https://www.isubh.ro/?wpfb_dl=1873).
         

         
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 226

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 250

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 279

ISU Bihor Incendii în șase localități bihorene

10 Apr 2024 254

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 265

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 321

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 324

ISU BihorIntervenții ale pompierilor militari bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

29 Mar 2024 302

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 305

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 324

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 372

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oșorhei

14 Mar 2024 382

ISU Bihor Proiectil funcțional descoperit în comuna Sânmartin

07 Mar 2024 295

ISU Bihor Lebădă salvată de pompieri, în Oradea

05 Mar 2024 321

ISU Bihor 47 de ani de la cutremurul din 1977

04 Mar 2024 319