ISU Bihor Comunicat de presă - „Ziua Informării Preventive”

Oradea, 13.07.2021
                                                            COMUNICAT DE PRESĂ

   Marți, 13 - „Ziua Informării Preventive”
 
 
          Marți, 13 iulie a.c., cu prilejul “Zilei Informării Preventive”, Inspectoratul pentru  Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor desfășoară o serie de activități de informare și educație preventivă a bihorenilor, în scopul diminuării vulnerabilității acestora în fața riscurilor generatoare de situații de urgență și implicit, al reducerii semnificative a numărului de victime ale acestor tipuri de evenimente.
 
          Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a alăturat inițiativei derulate la nivel european, stabilind ca în fiecare zi de marți 13,  să fie organizată „Ziua Informării Preventive”. Desfășurate sub sloganul „Preveniți ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activitățile ce au loc în această zi urmăresc conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situații de urgență și familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viața și bunurile.
 
 
Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!
 
 
          Pentru a marca „Ziua Informării Preventive”, Inspecția de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a efectuat de la începutul lunii iulie, o serie de activități la nivelul localităților, operatorilor economici și instituțiilor, urmărind sistematic, crearea unui comportament preventiv și a unei atitudini proactive în rândul comunității.
Astfel, în această lună, în interval de 12 zile, cadrele Inspecției de Prevenire au organizat și desfășurat în 14 localități din Bihor, 109 exerciții de alarmare și evacuare în caz de incendiu, în care au fost implicate peste 340 de persoane și 71 de instruiri cu personalul de pe locul de muncă și cu personalul cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul operatorilor economici, localităților și instituțiilor din județ, activități în cadrul cărora au fost pregătite în domeniul situațiilor de urgență, 375 de persoane.
          În cursul zilei de marți, 13 iulie a.c., personalul Inspecției de Prevenire a organizat puncte de informare preventivă în mai multe localități din județ, fiind distribuite, în acest context, broșuri, afișe și pliante cu măsuri care vizează reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., cauzate de improvizații la instalațiile de gaze naturale și electricitate.
În cadrul aceleiași activități, cetățenilor le-au fost prezentate modul adecvat de comportare în cazul producerii unor diferite situații de urgență, principalele reguli de apărare împotriva incendiilor, importanța instalării detectoarelor de incendiu și a detectoarelor de gaze naturale în locuințe, precum și a achiziționării unui stingător de incendiu care să fie la îndemână, în casă.

      
Cele trei spoturi aferente Campaniei “Ziua Informării Preventive”, care conțin recomandări referitoare la instalațiile electrice și de gaze, precum și la instalarea unor detectoare de incendiu, le puteți  viziona/descărca, accesând următoarele link-uri:       
🔹️https://youtu.be/nWQxOzGz5Hk

🔹️https://youtu.be/pob1HJaaDKo
🔹️https://youtu.be/3XV8kqwf5Vo
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 264

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 285

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 338

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oșorhei

14 Mar 2024 323

ISU Bihor Proiectil funcțional descoperit în comuna Sânmartin

07 Mar 2024 263

ISU Bihor Lebădă salvată de pompieri, în Oradea

05 Mar 2024 280

ISU Bihor 47 de ani de la cutremurul din 1977

04 Mar 2024 280

ISU Bihor Acțiuni de informare preventivă desfășurate de pompierii bihoreni

27 Feb 2024 322

ISU BihorPui de pisică salvat de pompieri, dintr-o fântână

21 Feb 2024 349

ISU BihorBunicuță salvată de pompierii orădeni

19 Feb 2024 334

ISU BihorIncendiu la o locuință din Lugașu de Sus

19 Feb 2024 306

ISU BihorPeste 400 de copii instruiți de pompierii bihoreni, în ultimele două zile

16 Feb 2024 330

ISU Bihor Pompierii bihoreni vă îndeamnă să fiți prevăzători

13 Feb 2024 346

ISU Bihor Patru incendii de vegetație uscată produse în Bihor, în mai puțin de patru ore

12 Feb 2024 312

ISU BihorAtenție la centralele termice! Incendiu la o gospodărie din Sânmartin

06 Feb 2024 328