ISU BihorPeste 200 de pompieri militari vor fi în permanență la datorie, în perioada Sărbătorilor Pascale

Nr. 110 Oradea, 13.04.2023
 
COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 200 de pompieri militari vor fi în permanență la datorie,
în perioada Sărbătorilor Pascale
 
Pentru preîntâmpinarea evenimentelor ce ar putea umbri Sfintele Sărbători Pascale, pe parcursul acestei săptămâni, Inspecția de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a desfășurat și continuă să efectueze controale la unitățile de cult din județ, iar pe timpul minivacanței de Paște, peste 200 de pompieri militari bihoreni vor asigura un răspuns prompt în cazul producerii unor situații de urgență.
 
Controale la lăcașurile de cult
 
Astfel, în această perioadă, inspectorii de prevenire desfășoară controale la biserici și mănăstiri, activități în cadrul cărora verifică modul în care sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor, urmărind în mod special, înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu (instalaţii electrice cu improvizaţii, instalaţii de încălzire cu defecțiuni etc.), menținerea liberă a căilor de evacuare, dotarea cu stingătoare și instruirea personalului pentru intervenţia în caz de incendiu.
Totodată, în Sfânta Noapte a Învierii, personalul operativ și inspectorii de prevenire vor executa activităţi de supraveghere, la faţa locului, a modului de respectare a măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării ceremoniilor religioase cu public numeros.
 
Peste 200 de pompieri militari bihoreni, la datorie  
 
De asemenea, peste 200 de pompieri bihoreni din cadrul subunităților din întreg județul sunt pregătiți să intervină în orice moment, pentru salvarea vieților și bunurilor oamenilor, stingerea incendiilor și protejarea patrimoniului istoric şi cultural cuprins în cadrul unităţilor de cult, numărul forțelor și mijloacelor de intervenție fiind suplimentat în cazul producerii unor evenimente de amploare.
Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat de către cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 de pompieri militari paramedici și un echipaj de terapie intensivă mobilă, precum și 12 echipaje de descarcerare din cadrul subunităților inspectoratului.
 

Pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, vă reamintim că în timpul slujbelor religioase, lumânările trebuie ținute la distanță față de haine și păr, evitând totodată, apropierea acestora de icoane și obiecte de decor care s-ar putea aprinde.
De asemenea, nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşurile le de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă
La întoarcerea acasă, lumânările sau candelele aprinse trebuie așezate într-un suport incombustibil (de pildă: într-o farfurie cu puțină apă), la distanță față de perdele, draperii, haine, obiecte de mobilier și alte materiale care ar putea lua foc. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate.

           
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
Pompierii militari bihoreni vă urează sărbători fericite alături de cei dragi și fără evenimente care să vă pună viața în pericol!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorPompierii bihoreni vor fi la datorie 24/24 de ore, în minivacanța de 1 Mai

27 Apr 2023 479

ISU Bihor Comunicat de presă - 10.06.2022

10 Jun 2022 796

ISU Bihor Comunicat de presă - 21.04.2022

21 Apr 2022 751